Trei români, răpiţi de teroriştii islamici, au fost ELIBERAŢI din Algeria

Ministerul de Afaceri Externe a informat, vineri seară, că trei români au fost salvaţi din mâinile teroriştilor din Algeria: unul aflându-se la Ambasadă, iar ceilalţi doi se află în custodia armatei algerieni.

RomaniaTV.net
18 ian. 2013, 21:33
Trei români, răpiţi de teroriştii islamici, au fost ELIBERAŢI din Algeria

Unul dintre prizonierii români a reuşit să scape cu ajutorul unui telefon mobil. Ministerul de Externe a făcut public faptul că ostaticul a reuşit să contacteze misiunea diplomatică română chiar în timpul atacului terorist. Oficialii l-au îndrumat tot timpul cum trebuie să procedeze pentru a-şi salva viaţa, potrivit România TV.

Potrivit unor surse neoficiale citate de adevărul.ro, patru români, din oraşe diferite din România, se aflau miercuri în complexul gazifer din apropiere de In Amenas în momentul în care au fost atacaţi de o grupare teroristă islamică.

Deşi criza nu s-a încheiat, Algeria a anunţat eliberarea, până acum, a peste 600 de ostatici, dintre care peste o sută de străini. În mâinile teroriştilor s-ar afla încă şapte străini.

Armata algeriană a intervenit joi în forţă, cu tancuri şi elicoptere. Asaltul s-a soldat cu zeci de victime de ambele părţi. Mai multe guverne, printre care cel american, cel francez şi cel britanic, au criticat intervenţia armatei algeriene.

În complexul In Amenas lucrau sute de străini, dar şi algerieni. Instalaţia se află în deşertul Sahara, aproape de Libia şi la 1.300 de km de capitala Alger. Un grup de terorişti afiliaţi Al Qaida au luat ostatici sute de angajaţi, algerieni şi străini, cerând retragerea trupelor franceze din Mali. Ulterior, atacatorii au propus eliberarea ostaticilor în schimbul unor deţinuţi din Statele Unite.