Traian Băsescu reclamă Antena 3 la CNA pentru că l-a acuzat fără probe

Traian Băsescu reclamă Antena 3 la CNA pentru că jurnaliştii postului l-au acuzat, fără să prezinte probe, că ar fi implicat în anchetarea directorului Antenei, Sorin Alexandrescu, arestat preventiv pentru 29 de zile, informează România TV.

RomaniaTV.net
06 iun. 2013, 11:39
Traian Băsescu reclamă Antena 3 la CNA pentru că l-a acuzat fără probe

Potrivit plângerii depuse de Administraţia Prezidenţială, şeful statului susţine că în emisiunile postului de știri „s-au formulat şi acuzaţii defăimătoare şi neadevărate la adresa sa”.

De asemenea, potrivit plângerii formulate, în emisiunile nominalizate, președintele Traian Băsescu era acuzat că influențează justiția și ar fi intervenit în arestarea lui Sorin Alexandrescu, directorul Antena Group. Cei care au formulat astfel de acuzații la adresa șefului statului sunt invitații tradiționali ai Antenelor: Mugur Ciuvică, Radu Tudor, senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu și Victor Ciorbea.

„Vă rugăm să binevoiți a analiza dacă emisiunea mai sus-menționată respectă princiipile unei informări corecte, precum și legislația în vigoare”, se arată în plângerea formulată de Administrația Prezidențială.

Emisiunile vizate de plângerea preşedintelui ţării sunt cele realizate de Radu Tudor, Dana Grecu şi Alessandra Stoicescu.