Traian Băsescu, la Parlament: Doar CCR poate decide dacă cererea de suspendare e constituţională

Preşedintele Traian Băsescu a participat, joi, la şedinţa plenului comun al Parlamentului în care a fost citită cererea de suspendare a sa din funcţie. Şeful statului a ajuns la ora 10.00 la Parlament, unde a fost aşteptat de preşedinţii celor două Camere, Valeriu Zgonea şi Crin Antonescu.

RomaniaTV.net
05 iul. 2012, 05:31
Traian Băsescu, la Parlament: Doar CCR poate decide dacă cererea de suspendare e constituţională

UPDATE 11.17: Preşedintele Traian Băsescu a plecat, joi, de la Parlament, după ce şi-a prezentat punctul de vedere după citirea cererii de suspendare a sa din funcţie. Aceasta a fost condus spre ieşire de câţiva membrii PDL

UPDATE 11.00 După citirea cererii de suspendare, preşedintele Traian Băsescu a spus că el vrea să participe la dezbaterea cererii de suspendare li drept urmare va veni şi mâine în Parlament. 

Pe holul Parlamentului, în timp ce se îndrepta spre sala de plen, preşedintele Traian Băsescu a fost întrebat de jurnalişti dacă cererea de suspendare a sa din funcţie este constituţională.

Asta numai Curtea Constituţională poate decide. Nu spun nimic acum, vorbesc în plen, le-a spus Traian Băsescu jurnaliştilor care l-au întâmpinat la Parlament.

La intrarea în sala de plen, preşedintele Traian Băsescu a fost primit cu aplauze de membrii PDL.

Preşedinţia a anunţat, joi dimineaţă, programul oficial al preşedintelui Traian Băsescu, iar la ora 10.00 era programată participarea la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Parlamentul se reuneşte, joi, în şedinţă comună, pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, în timp ce dezbaterea şi votul asupra acestei solicitări urmează să aibă loc vineri.

Şedinţa comună de joi a Camerei Deputaţilor şi Senatului, în sesiune extraordinară, care va avea pe ordinea de zi citirea solicitării USL privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, este programată să înceapă la ora 10.00.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a menţionat că preşedintele Traian Băsescu, în cazul în care doreşte, după citirea propunerii, poate să vorbească în Parlament şi să prezinte un punct de vedere faţă de acest document. El a precizat că preşedintele poate veni şi joi, în şedinţa în care se citeşte cererea de suspendare, dar şi la şedinţa în care se dezbate şi se votează aceasta, când are dreptul, spre deosebire de iniţiatori sau de grupurile parlamentare, să intervină de câte ori doreşte în dezbatere.

Constituţia precizează că preşedintele poate da Parlamentului explicaţii privind faptele care i se impută.

Preşedinţia a confirmat, miercuri, primirea solicitării de suspendare din funcţie a lui Traian Băsescu. „Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a primit miercuri, 4 iulie a.c., la ora 19.05, de la Parlamentul României, la Cabinetul său, «Solicitare privind suspendarea din funcţie a preşedintelui României, Traian Băsescu», având un număr de 20 de pagini”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Tot joi, Parlamentul urmează să trimită cererea de suspendare Curţii Constituţionale spre avizare.