Tragere la sorţi la Roland Garros. Două românce s-ar putea întâlni în turul II

Luni va începe la Paris al treilea turneu de Grand Slam al anului, Internaţionalele de Tenis ale Franţei. România este reprezentată pe tabloul principal de şase sportivi, cinci în secţiunea feminină şi unul pe tabloul masculin.

24 mai 2013, 13:14
Tragere la sorţi la Roland Garros. Două românce s-ar putea întâlni în turul II

Jucătoarele române de tenis Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea vor fi adversare în manşa secundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, care va debuta luni, dacă vor trece de oponentele din primul tur, conform tragerii la sorţi efectuate vineri.

Monica Niculescu va juca în primul tur cu suedeza Johanna Larsson, în timp ce Sorana Cîrstea, cap de serie nr. 26, o va avea ca adversară pe olandeza Kiki Bertens.

În total cinci românce se află pe tabloul principal de simplu, Simona Halep urmând să joace împotriva ibericei Carlei Suarez Navarro (nr. 20), Irina-Camelia Begu va întâlni o altă jucătoare spaniolă, Silvia Soler-Espinosa, în timp ce Alexandra Cadanţu va avea o adversară din calificări.

La masculin, în proba de simplu, România va avea un singur reprezentant, Victor Hănescu, acesta urmând să joace împotriva puternicului jucător australian Bernard Tomic.