Un TIR cu brânză a a luat foc pe DN 71 VIDEO

Traficul pe Drumul Naţional 71 a fost blocat, luni dimineaţă, în zona localităţii dâmboviţene Sălcioara, după ce un tir bulgăresc încărcat cu brânză a luat foc în mers, fără a fi înregistrate victime.

RomaniaTV.net
01 iul. 2013, 07:08
Un TIR cu brânză a a luat foc pe DN 71 VIDEO

TIR-ul înmatriculat în Bulgaria şi încărcat cu brânză a luat foc în mers, la intersecţia DN 71 cu Drumul Judeţean 701, care face legătura cu localităţile Moara Nouă, Brăniştea şi oraşul Titu, iar pompierii au intervenit cu o autospecială pentru stingerea incendiului.

„A ars partea din spate a tir-ului, a fost şi pericol de explozie la un moment dat. Incendiul a fost stins de către pompieri în aproximativ o oră”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa, Gabriel Gătej.

El a precizat că în tir erau două persoane, şoferul şi un însoţitor, ambii bulgari, care au nu fost răniţi în urma incendiului.

În urma incidentului, circulaţia a fost blocată pe DN 71 pe ambele sensuri, coloanele de maşini formate depăşind la un moment dat trei kilometri. Traficul rutier a fost blocat complet timp de aproximativ o jumătate de oră, după care s-a putut circula alternativ pe un fir.

Sursa: TV Partener