Top parlamentari cu cele mai multe case. Cine este deputatul cu 16 imobile

Noii parlamentari duc mai departe tradiţia bogăţiei, reuşind chiar să-i depăşească pe predecesorii lor în ceea ce priveşte numărul de case deţinute, transmite România TV.

RomaniaTV.net
02 ian. 2013, 08:46
Top parlamentari cu cele mai multe case. Cine este deputatul cu 16 imobile

Parlamentarul cu cele mai multe imobile deţinute este deputatul PDL Sergiu Constantin Vizitiu. Democrat-liberalul deţine în judeţul Iaşi 16 imobile: şapte case de locuit, opt apartamente şi un spaţiu comercial.

Pe locul secund se clasează deputatul Partidului Conservator Ion Diniţă. Ales în colegiul numărul 7 din Braşov, parlamentarul USL se poate lăuda 15 imobile: şase case şi nouă apartamente.

Ajunsă în Parlament în urma redistribuirii naţionale, deputatul PNL de Cluj Steluţa Cătăniciu are conform declaraţiei de avere nu mai puţin de 14 imobile. Conform declaraţiei de avere, fosta consilieră locală are în proprietate 13 apartamente şi o casă.

Un număr impresionant de case deţin de asemenea, vicepremierul Gabriel Oprea şi fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon. Reales parlamentar pe listele USL, Oprea deţine opt imobile, dintre care trei sunt case de locuit şi două case de vacanţă. Tot opt imobile are în proprietate şi Antonie Solomon, acesta fiind ales senator pe listele PPDD.