Tone de fructe şi legume, CONFISCATE de poliţişti din complexele comerciale din Bucureşti şi Ilfov

Peste 100 de tone de fructe şi legume au fost confiscate şi au fost constatate 53 de infracţiuni şi un prejudiciu evaluat la peste 1,8 milioane de lei, în urma unei acţiuni a poliţiei ce a avut loc joi în mai multe complexe comerciale din Bucureşti şi Ilfov.

25 apr. 2013, 17:19
Tone de fructe şi legume, CONFISCATE de poliţişti din complexele comerciale din Bucureşti şi Ilfov

„În urma acţiunii coordonate de Direcţia de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române, au fost indisponibilizate peste 100 de tone de fructe şi legume fără documente legale. De asemenea, poliţiştii au constatat 53 de infracţiuni, prejudiciul produs prin comiterea acestor fapte depăşind 1.800.000 de lei”, se arată într-un comunicat emis de Poliţia Română.

Polițiștii au monitorizat şi transporturile din aceste categorii de produse prin amplasarea de filtre, în echipe mixte, compuse din poliţişti de investigarea fraudelor şi poliţişti rutieri pe principalele căi de acces în județele Arad, Bihor, Giurgiu şi Călărași.

Au fost verificate 67 de societăţi comerciale, în urma verificărilor preliminare polițiștii constatând 53 de infracţiuni, din care 34 de evaziune fiscală. Prejudiciul total constatat a fost de 1.835.000 lei.

De asemenea, au fost identificate 104 tone de legume şi fructe, în valoare totală de 185.586 lei a căror provenienţă nu a putut fi justificată, în condiţiile în care mărfurile nu erau înregistrate în evidenţele contabile ale societăţilor verificate.