Taxele locale au fost deja mărite în mai multe oraşe mari ale ţării

Taxele şi impozitele locale au fost deja majorate în mai multe oraşe din ţară. Locuitorii din Arad, Iaşi, Bistriţa şi Baia Mare vor plăti dări mai mari cu 16%.

09 ian. 2013, 08:33
Taxele locale au fost deja mărite în mai multe oraşe mari ale ţării

În majoritatea cazurilor, primăriile au ales să mărească taxele cu nivelul maxim care le se permite în urma adoptării Hotărârii de Guvern prin care cabinetul Ponta a dat dreptul municipalităţilor să crească nivelul fiscalităţii în funcţie de rata inflaţiei pe ultimii trei ani.

Cu 16,05% au crescut impozitele în Arad, Iaşi, Bistriţa şi Baia Mare. Cam tot pe acolo, cu 16%, au fost mărite taxele în Sibiu, Focşani, Reşiţa, Ploieşti, Suceava. La Piteşti şi Tulcea, creşterea este de 10%, la Hunedoara cu 9%, în timp pe primăria din Galaţi s-a limitat la o creştere de numai 3,98%.

În completarea HG-ului adoptat în luna decembrie, Guvernul intenţionează să adopteze şi o Ordonanţă prin care primăriile să aibă posibilitatea de a decide dacă măresc sau nu taxele. Amânarea Ordonanţei a provocat un scandal între premierul Victor Ponta şi primarul din Cluj, Emil Boc, conflict în care a fost antrenată şi Preşedinţia.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, luni, că premierul Ponta nu cunoaşte textul Constituţiei şi faptul că putea emite o OUG privind reglementarea de către autorităţile locale a taxelor şi impozitelor locale încă în decembrie 2012. Declaraţia lui Boc vine după ce premierul Ponta i-a transmis faptul că „preşedintele Băsescu, idolul domniei sale, a promulgat legea privind abilitarea Guvernului abia vineri”, iar Guvernul poate emite ordonanţe la trei zile după publicarea legii în Monitorul Oficial. La rândul ei, Administraţia prezidenţială a atenţionat Executivul să se menţină în limita declaraţiilor decente.

Emil Boc a declarat, luni, că pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica „Transparenţă decizională”, a fost postat la sfârşitul anului trecut un proiect de OUG legat de problema taxelor şi impozitelor locale, care nu a fost adoptat de Guvern nici în 27 decembrie 2012, nici în 4 ianuarie 2013.

„În legătură cu afirmaţiile juristului premier Victor Ponta, precizez că acesta nu cunoaşte textul Constituţiei şi nu ştie faptul că potrivit art. 115 alin. 4, Guvernul putea adopta o OUG fie în 27 decembrie 2012, când a adoptat HG, fie în 4 ianuarie 2013, când a avut loc următoarea şedinţă de Guvern, pentru modificarea Codului Fiscal, astfel încât autorităţile locale să decidă ele dacă indexează sau nu taxele şi impozitele locale. Dovada supremă în acest sens este proiectul de OUG aflat pe site-ul Ministerului Finanţelor, la rubrica «Transparenţă decizională», şi care nu a fost adoptat de Guvern nici în 27 decembrie, nici în 4 ianuarie. Dacă premierul jurist, atotştiutor în materie de drept, consulta site-ul respectiv sau îl întreba pe ministrul Finanţelor, despre proiectul de OUG, afla din 27 decembrie că nu mai avea de ce să convoace Parlamentul în sesiune extraordinară sau putea în 4 ianuarie să adopte în şedinţa de Guvern proiectul de OUG cu obligativitatea ca în luna ianuarie să se convoace Parlamentul în sesiune extraordinară”, a spus Boc pentru Mediafax.

El a afirmat că, dacă dorea, premierul Victor Ponta putea adopta OUG pentru modificarea Codului Fiscal.

„E adevărat că mai are pe legea de abilitare, dar aceasta este o procedură complementară şi care depinde de o lege de abilitare din partea Parlamentului. El putea să emită OUG pentru că soarta a milioane de plătitori de taxe şi impozite locale este importantă şi este o chestiune stringentă de reglementat. Din nefericire, juristul premier fie nu ştie, fie nu vrea”, a subliniat Emil Boc.

Guvernul a precizat, într-un răspuns la solicitarea primarului Emil Boc de adoptare a ordonanţei care să permită autorităţilor locale să nu indexeze taxele, că OG nu a putut fi adoptată în 5 ianuarie pentru că preşedintele Băsescu a promulgat după şedinţa Guvernului legea de abilitare.

Şi premierul Victor Ponta a declarat, luni, că Guvernul poate publica marţi Ordonanţa privind taxele, pentru că preşedintele Traian Băsescu a promulgat vineri Legea de abilitare a Executivului, care intră în vigoare la trei zile de la publicare.

În replică la afirmaţiile premierului, Administraţia Prezidenţială a susţinut, într-un comunicat de presă, că întârzierea adoptării Ordonanţei Guvernului privind taxele locale nu poate fi imputată preşedintelui Traian Băsescu din cauza întârzierii cu care a fost promulgată Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe. Totodată, purtătorul de cuvânt al preşedintelui îi invită membrii Guvernului „să se menţină în limita declaraţiilor decente”.

Primarul Emil Boc a cerut, duminică, premierului Victor Ponta să emită, de urgenţă, o ordonanţă a Guvernului care să dea posibilitatea autorităţilor locale să nu majoreze taxele şi impozitele locale.

La finalul şedinţei BPN a PSD, prim-ministrul Victor Ponta a afirmat că nu există un conflict între Guvern şi Preşedinţie în legătură cu adoptarea Ordonanţei privind taxele locale, scandalul fiind generat artificial de către primarul din Cluj, Emil Boc. Ponta a spus că sunt necesare motive mai serioase pentru a rupe acordul de coabitare cu Traian Băsescu decât Boc.