Tăriceanu: Nu fac parte din Iniţiativa România Liberală. Atitudinea lui Antonescu e DEPLORABILĂ

Călin Popescu Tăriceanu a reacţionat la ameninţările preşedintelui PNL. Crin Antonescu a declarat, luni, că membrii partidului care sunt implicaţi în Iniţiativa "România Liberală" nu au de ce să mai fie membri de partid, din moment ce militează împotriva PNL, precizând că nu poate fi acceptată "bigamia politică", deoarece înseamnă promiscuitate.

RomaniaTV.net
22 apr. 2013, 12:31
Tăriceanu: Nu fac parte din Iniţiativa România Liberală. Atitudinea lui Antonescu e DEPLORABILĂ

„Mi se pare deplorabilă declaraţia lui Crin Antonescu pentru că într-un partid modern e firesc să existe diferite curente de gândire. Proiectele au nevoie de o abordare liberală sub care frământarile societăţii romîneşti ne obligă pe noi liberalii să avem o abordare care să ne identifice clar în aceste confruntări, dezbateri pe teme mari, unde o voce liberală este necesară. Înainte de a face considerente despre o astfel de platformă cred că trebuie să vedem care este conţinutul ideatic, la ce ne referim. Orice atitudine este altfel prematură”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, la România TV.

Fostul premier a ţinut să precizeze că el nu este implicat în Iniţiativa România Liberală. „În pofida unui comunicat de presă pe care l-a dat Iniţiativa România Liberală văd ca sunt inclus în această iniţiativă, nu pot decât să salut orice persoană care doreşte să participe la o dezbatere liberală, dar nu fac parte din aceasta iniţiativă. Orice dezbatere ideologică pe zona liberală nu poate decât să o susţin, pot să fiu sau nu de acord cu ideile unora, trebuie să fie atitudinea comună a tuturor oamenilor cu o credinţă liberală. Nu cred că este firesc într-un partid modern, democratic să vorbim despre excluderi. Trebuie să vorbim despre incluziune pentru a atrage toţi oamenii valoroşi. (…) Nu cred că este o mişcare care se poate confunda cu un partid. Dacă o consideraţi partid, greşiţi”, a declarat Tăriceanu, la România TV.

Platforma politico-civică Iniţiativa România Liberală, care îi are printre membrii fondatori pe Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Dan Cristian Popescu, Iulian Crăciun, urmează să fie lansată luni, la eveniment fiind invitaţi să participe şi Mihai Răzvan Ungureanu şi Sever Voinescu.

„Luni, 22 aprilie, în ziua în care se împlinesc 23 de ani de la debutul mitingului pentru libertate din Piaţa Universităţii, va avea loc lansarea platformei politico-civice Iniţiativa România Liberală. Într-o societate românească marcată de criza economică, instituţională şi morală, într-o societate în care oamenii care produc cel mai mult sunt cel mai puţin reprezentaţi politic, Iniţiativa România Liberală promovează valorile liberalismului clasic: libertatea politică a individului, libertatea de iniţiativă economică, proprietatea privată, responsabilitatea personală, conservatorismul moral şi statul de drept”, se arată într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

De asemenea, se menţionează că „în contextul crizei pe care o traversează dreapta românească, Iniţiativa România Liberală propune iniţierea unui dialog între oamenii cu valori autentic liberal-conservatoare, din mediul politic, civic sau încă neimplicaţi politic, în scopul identificării celor mai bune soluţii de construire a unei oferte politice credibile pentru românii liberali”.

„Iniţiativa România Liberală reuneşte, printre iniţiatori, reprezentanţi ai tututor segmentelor menţionate. Printre membrii-fondatori se numără Andrei Chiliman, Vlad Moisescu, Diana Tuşa, Bogdan Duca, Dan Cristian Popescu şi Iulian Crăciun”, precizează sursa citată.

La evenimentul de lansare, care va avea loc la orele 17.00, la Sala Diplomat a Hotelului Hilton, sunt invitaţi Mihai Răzvan Ungureanu, Sever Voinescu, Daniel Dăianu, Stelian Tănase precum şi „alte personalităţi de dreapta ale vieţii publice din România”, conform comunicatului.