Tânărul vasluian acuzat că a exploatat sexual două minore, condamnat la 10 ani de închisoare

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din localitatea vasluiană Lunca Banului, a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la zece ani de închisoare, după ce a exploatat sexual două adolescente, de 14 şi 17 ani, cea mai mică dintre ele fiind supusă în faţa clienţilor la torturi şi umilinţe de neimaginat.

RomaniaTV.net
12 oct. 2012, 16:26
Tânărul vasluian acuzat că a exploatat sexual două minore, condamnat la 10 ani de închisoare

După jumătate de an de procese, magistraţii Tribunalului Vaslui l-au condamnat pe Vasile Bălan, aflat în arest preventiv din luna mai 2012, la zece ani, respectiv, opt ani de închisoare pentru două infracţiuni de trafic de minore şi opt ani de închisoare pentru o infracţiune de viol, cele trei pedepse fiind contopite şi menţinută pedeapsa cea mai grea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit probelor depuse în instanţă de către procurorii vasluieni din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Vasile Bălan a exploatat-o mai întâi pe adolescenta de 17 ani, principalii clienţi fiind muncitori de pe şantiere din Bucureşti care, pentru o partidă de sex, plăteau între 20 şi 30 de lei. Ulterior, adolescenta ar fi fost vândută, potrivit anchetatorilor, unei familii de rromi, tot cu scopul de a fi exploatată sexual.

Revenit în localitatea de domiciliu, Vasile Bălan a început activitatea de proxenetism cu minora de 14 ani, adolescenta fiind clienta a cel puţin 14 bărbaţi din Lunca Banului, toţi cercetaţi ulterior pentru act sexual cu un minor.

„În acest caz, victima a fost supusă de către inculpat la nişte torturi şi umilinţe greu de imaginat. După ce era dezbrăcată în faţa clienţilor, minora era bătută cu biciul şi pusă să sărute roţile de la căruţă. În schimbul serviciilor oferite, victima era plătită în produse, inclusiv băuturi alcoolice, sau în bani, sumele percepute de inculpat fiind cuprinse tot între 20 şi 30 de lei pentru o partidă de sex”, a declarat, în luna mai, pentru corespondentul MEDIAFAX şeful Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT, procuror Mihaela Iosipescu.

Magistraţii Tribunalului Vaslui au adăugat la pedeapsa de zece ani de închisoare o altă condamnare de opt luni, dată în 2010 de Judecătoria Huşi pe numele lui Vasile Bălan pentru violare de domiciliu. În plus, tânărul de 26 de ani va trebui să plătească către una din cele două minore pe care le-a exploatat suma de 10.000 lei, reprezentând daune morale.

Totodată, Vasile Bălan este obligat să achite şi 4.500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentinţa dată de Tribunalul Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel atât de către procurori, cât şi de către Vasile Bălan, în termen de zece zile de la comunicare.