Tânăr lovit pe trecerea de pietoni de un şofer care a fugit de la locul accidentului

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna băcăuană Pârjol, a fost rănit pe o trecere de pietoni din municipiul Bacău în urma unui accident provocat de un şofer care a fugit de la locul accidentului. Conducătorul auto a fost ulterior găsit de poliţişti.

02 iul. 2013, 20:09
Tânăr lovit pe trecerea de pietoni de un şofer care a fugit de la locul accidentului

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, accidentul a avut loc pe Bulevardul Unirii, din municipiul Bacău, după ce pietonul a fost surprins pe trecerea de pietoni de o maşină care, la rândul ei, a fost lovită din spate de un autoturism condus de un tânăr de 35 de ani, scrie Mediafax.

În urma impactului, şoferul care a provocat accidentul a fugit cu maşina de la faţa locului, fiind ulterior identificat de către poliţişti.

„Pietonul accidentat a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea de îngrijirii medicale. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat pe conducătorul autoturismului implicat în accident şi care a părăsit locul faptei fără încuviinţarea poliţiştilor. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind unul negativ”, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele şoferului de 35 de ani pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare.

Citeşte şi Poliţist din Tulcea, SPULBERAT de o maşină pe trecerea de pietoni VIDEO