Sute de TIR-uri au rămas blocate în vămi din cauza inundaţiilor VIDEO

Inundaţiile de pe Dunăre au creat mari probleme şi pe şosele. Sute de TIR-uri au aşteptat ore la rând să treacă în Bulgaria prin vămile din Constanţa, după ce traficul greu a fost restricţionat pe Podul Prieteniei de la Giurgiu-Ruse, informează România TV.

10 apr. 2013, 06:29
Sute de TIR-uri au rămas blocate în vămi din cauza inundaţiilor VIDEO

Şoferi români, bulgari, polonezi, slovaci şi turci au aşteptat mai bine de 13 ore pentru a trece prin vama de la Negru Vodă, spre Bulgaria. Asta după ce traficul prin punctul de frontieră de la Giurgiu-Ruse a fost restricţionat pentru vehiculele de peste 7,5 tone.

„Trebuia să ajungem la încărcat. N-am ajuns la destinaţie, patronii ne presează cu telefoane că n-am ajuns la încărcat. Vama e cum se mişcă bulgaru: încet şi foarte încet. Mâncare nu avem, apă nu avem”, a spus un şofer.

Nici în partea bulgară situaţia nu a fost cu mult mai bună. Cozile de TIR-uri s-au întins pe mai bine de patru kilometri.

Pentru a mai scăpa de cozi, poliţiştii de frontieră au decis redirecţionarea şoferilor de TIR către Vama Veche. Probleme au fost însă şi acolo, când zeci de TIR-uri au aşteptat în coloană să treacă pe teritoriul bulgar.