Sute de romi, mutaţi în „Uzina Morţii” la Baia Mare

Sute de romi din Baia Mare au fost mutaţi în fostul combinat metalurgic din oraş. Primăria a hotărât să îi mute pe toţi cei care locuiau într-o colonie de ţigani. Oamenii trăiesc acum printre sticle de substanţe toxice şi eprubete în care se făceau până nu demult experimente de laborator. Mutarea romilor a început de câteva săptămâni, după ce casele lor au fost dărâmate.

RomaniaTV.net
04 iun. 2012, 20:26
Sute de romi, mutaţi în „Uzina Morţii” la Baia Mare

Scandal de proporţii la Baia Mare, unde primarul USL Cătălin Cherecheş a decisă să-i mute pe cei 2.000 de romi de la marginea oraşului în fostul laborator chimic al Cuprom. După ce i-a ameninţat că aduce buldozerele peste ei, primarul i-a urcat în camioane fără copertină şi i-a transportat, pe o ploaie torenţială, în fostul laborator chimic al Cuprom, denumit şi „uzina morţii”, scrie evz.ro.

În anul 2006, uzina a fost închisă, deoarece era considerată cel mai mare poluator din România după Combinatul de la Copşa Mică.

Odată ajunşi în blocul în care li s-au repartizat locuinţele, romii au găsit lipite de uşi hârtii pe care erau scrise cu litere de mână numele lor. Aceştia au fost surprinşi când au văzut că spaţiile nu fuseseră amenajate pentru locuit. În dulapurile metalice încă se găseau recipiente cu substanţe chimice, vechi de zeci de ani. Atmosfera sinistră era amplificată de inscripţiile cu cap de mort sau „interzis amestecul de substanţe chimice”. Mai mult, unele camere aveau puse semne de pericol, iar în interiorul lor se găseau substanţe toxice.

Cei care au încercat să părăsească locul sinistru au fost împiedicaţi de Poliţia Locală.

Văzând că nu se pot opune, au rămas în uzină. După câteva ore au apărut primele simptome, vărsături, greţuri, ameţeli. Copii au fost cei mai afectaţi. Mai multe ambulanţe s-au deplasat la uzină pentru a-i ajuta pe aceştia. Anumite surse din spital spun că 13 copii şi un adult au fost duşi la Urgenţe. Însă, potrivit jurnaliştilor şi romilor de la faţa locului, numărul intoxicaţilor ar fi fost şi mai mare.

În cursul zilei de duminică oamenii legii au efectuat o razie în zona uzinei. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au verificat documentele romilor. Aceştia din urmă cred că toată această acţiune este una electorală prin care primarul speră să câştige voturile oamenilor din cartierul de unde fuseseră mutaţi romii.

Şeful Partidei Romilor, Carol Jurisniez, îl atacă pe Cherecheş cu declaraţii năucitoare despre banii pe care primarul i-ar fi oferit ca să cumpere voturile romilor. Edilul la rândul lui neagă totul.

Primarul din Baia Mare a mai avut dispute cu romii din oraş, după ce anul trecut a ridicat un zid de 2 metri în jurul unor blocuri în care locuiau romi. Acest caz a avut dimensiuni uriaşe, declanşând proteste în lumea întreagă.