Susţinere pentru patron. Jucătorii Stelei s-au mutat la Curtea de Apel

La nici 24 de ore după ce au jucat la Tbilisi, în Liga Campionilor, fotbaliştii Stelei au mers la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-şi exprima susţinerea pentru Gigi Becali

31 iul. 2013, 06:37
Susţinere pentru patron. Jucătorii Stelei s-au mutat la Curtea de Apel

În ziua în care Steaua este pe cale să realizeze o vânzare record pentru fotbalul românesc, jucătorii s-au prezentat la Curtea de Apel Bucureşti, pentru a-l susţine pe Gigi Becali la recursul formulat împotriva respingerii cererii de întrerupere a executării pedepsei.

Abia sosiţi de la Tbilisi, unde au câştigat cu 2-0 în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor, componenţii Stelei au mers la Curtea de Apel însoţiţi de managerul general Mihai Stoica şi antrenorul Laurenţiu Reghecampf. Nu au lipsit Ciprian Tătăruşanu, portarul care a apărat un penalty marţi seara, în meciul cu Dinamo Tbilisi, căpitanul echipei, Laurenţiu Reghecampf, Cristi Tănase şi nici chiar ultima achiziţie a roş-albaştrilor, Adrian Cristea.

Totuşi, fotbaliştii nu au fost lăsaţi în sala de judecată în timpul procesului.