Suspendarea lui Băsescu. Iliescu: Ne ţinem de exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu e momentul

Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a declarat, vineri, la România TV, că nu este momentul potrivit pentru o nouă suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, deoarece nu au apărut elemente în plus care să justifice suspendarea, în comparaţie cu suspendarea din vară. Totodată, Iliescu a spus că a avut reţineri faţă de toate procedurile de suspendare a lui Traian Băsescu din funcţie.

RomaniaTV.net
02 nov. 2012, 15:31
Suspendarea lui Băsescu. Iliescu: Ne ţinem de exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu e momentul

Întrebat cum vede ideea lui Dan Voiculescu, potrivit căruia ar trebui declanşată o nouă suspendare a lui Băsescu astfel încât referendumul pentru demitere să aibă loc pe 9 decembrie, Iliescu a răspuns: „Nu-s convins de această chestiune, trebuie argumentată. A fost recent o încercare, în timpul verii, care s-a soldat cu rezultatul pe care îl cunoaştem. Ne ţinem de asemenea exerciţii de antrenare a musculaturii? Nu mi se pare cel mai potrivit moment. Ce a apărut în plus din vară până acum ca să există o motivare pentru o asemenea acţiune?

Fostul preşedinte a arătat că, în acest moment, USL trebuie să se concentreze pe alegerile parlamentare şi formarea unei majorităţi stabile: „De ce avem nevoie de scormonirea unor chestiuni când nu există o motivaţie… Eu nu văd o motivaţie anume pentru un asemenea pas. Să ne concentrăm pe ceea ce este real”

CITEŞTE ŞI Iliescu: Băsescu m-a surprins plăcut când a cerut opoziţiei să-şi asume guvernarea

Ion Iliescu a susţinut, însă, că „de facto” Traian Băsescu a fost demis la referendumul din 29 iulie, iar Curtea Constituţională nu a avut motive constituţionale reale pentru a respinge acest lucru. Iliescu a invocat în acest sens datele ultimului recensământ al populaţiei.

În momentul de faţă, discuţia mi se pare inutilă”, a subliniat Iliescu încă o dată opoziţia sa faţă de declanşarea unei noi procesduri de suspendare a lui Băsescu.

Iliescu a mai precizat că el a avut reţineri şi în cazul celor două suspendări anterioare, în care vede o reacţie de forţă. „Mie nu-mi place această manieră impulsivă de a acţiona şi de a reacţiona. Dar să zicem că, în vară, se mai cumulaseră nişte elemente, comportamentul în relaţia cu partidele… (…) Nu asta este calea. Noi trebuie să găsim o platformă de comunicare a forţelor politice„, a spus Iliescu, în cadrul emisiunii „România în 60 de minute”.

CITEŞTE ŞI Iliescu, despre numirea unui premier al USL: A treia oară, Băsescu trebuie să înghită găluşca

Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, referindu-se la ideea unei noi suspendări din funcţie a preşedintelui Băsescu, că „mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara”.

„Cred că trecem de la sârbă la vals, ca să mă exprim elegant. Nu are nicio legătură discursul preşedintelui cu a doua parte a întrebării… E un subiect care mi se pare că este adus în discuţie într-un mod nepotrivit, cred că România şi mediul politic, mulţi dintre politicienii români ar face bine dacă ar scăpa de obsesia care îi bântuie de dimineaţă până seara”, a precizat Tăriceanu.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că este de acord cu Crin Antonescu atunci când acesta a spus că nu va fi cazul unei noi suspendări a lui Traian Băsescu, el arătând că, în situaţia în care USL va câştiga peste 50%, numirea premierului USL e singura soluţie de stabilitate.

Preşedintele PNL Crin Antonescu a declarat, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, transmisă de Pro TV, că Traian Băsescu va fi suspendat din nou, la sfârşitul acestui an, respectiv după alegerile parlamentare, dacă nu îl va numi premier pe Victor Ponta, în ipoteza în care USL câştigă alegerile.