Sulfina Barbu: Mă aştept ca preşedintele Băsescu să revină în PDL, va fi în conducerea partidului

Sulfina Barbu a declarat, potrivit RFI, că se aşteaptă ca preşedintele Traian Băsescu să se întoarcă în partid după 2014, urmând să facă parte din conducerea formaţiunii, iar întrebată dacă acesta ar putea fi preşedinte onorific al democrat-liberalilor, ea a răspuns: "De ce nu?".

RomaniaTV.net
01 mart. 2013, 09:35
Sulfina Barbu: Mă aştept ca preşedintele Băsescu să revină în PDL, va fi în conducerea partidului

„Cred că domnul preşedinte, şi nimeni nu poate să conteste lucrul acesta, are o experienţă unică, pe care nu o au mulţi politicieni din România sau cred că nu o au alţi politicieni din România: două mandate de preşedinte, experienţă executivă, experienţă politică, cel mai votat om politic de după 1990 în România. În consecinţă, cred că toată această experienţă va fi utilă pentru evoluţia societăţii româneşti în viitor”, a spus Barbu, citată de RFI.

Ea a menţionat că nu cunoaşte forma în care Băsescu va face acest lucru.

„Dacă domnia sa nu a dezvăluit care sunt planurile şi cred că este puţin cam devreme, nu pot să mă pronunţ eu”, mai spune vicepreşedintele PDL.

Sulfina Barbu precizează că Traian Băsescu are un loc rezervat la vârful PDL: „Nu vă ascund, ca membru al Partidului Democrat Liberal, mă aştept să se întoarcă în PDL. Conform Statutului, toţi foştii preşedinţi ai partidului, care sunt membri de partid oricum fac parte din conducerea partidului. Nu aceasta este principala problemă. Deci domnia sa, dacă s-ar reînscrie în partid, oricum ar fi în conducerea naţională a Partidului Democrat Liberal, pentru că aşa prevede Statutul”.

Întrebată dacă îl vede pe Traian Băsescu preşedinte onorific al PDL, Sulfina Barbu a răspuns: „De ce nu? Toate lucrurile se vor discuta la timpul lor, dar repet, avem deja o prevedere în Statut că dacă domnia sa va alege să revină în Partidul Democrat Liberal, oricum va reveni pe o funcţie de conducere a partidului”.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat joi că preşedintele Traian Băsescu este binevenit în partid după ce-şi încheie mandatul, precizând că nu se simte ameninţat de acesta, în cazul reîntoarcerii în partid şi că nu îl vede pe actualul şef al statului ca pe un duşman.