Studenţii Universităţii din Bucureşti au câştigat toate medaliile de aur şi argint de la NetAware

Şase studente ale Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii din Bucureşti au câştigat toate medaliile de aur şi argint şi două de bronz la Programului Intensiv European NetAware, care s-a desfăşurat, în perioada 28 februarie-8 marie, la Katowice, în Polonia.

RomaniaTV.net
12 mart. 2013, 16:22
Studenţii Universităţii din Bucureşti au câştigat toate medaliile de aur şi argint de la NetAware

Cele şase reprezentante ale Universităţii din Bucureşti (UB), masterande în programul Cultura şi Limbajul Organizaţiilor Europene al Departamentului de Limbi Moderne Aplicate, au câştigat cele două locuri 1 şi cele două locuri 2 – maximum posibile -, precum şi două locuri 3. Este vorba despre Andreea Hompoth şi Liliana Mocanu (locul I), Iulia Andreea Drăghici şi Aida Carmen Vlăduţ (locul II) şi Mădălina Elena Isac şi Dora Iuliana Petre (locul III), precizează Universitatea Bucureşti, potrivit Mediafax.

Reprezentantele UB au primit, de asemenea, certificate care atestă competenţa de a folosi instrumentul Google AdWords.

Delegaţia Universităţii Bucureşti la Katovice a fost însoţită de conf. dr. Diana Ioniţă, prof. dr. Magdalena Iordache-Platis şi lect. dr. Daria Protopopescu, care au primit, de asemenea, diplome pentru locul 1.

Programul Intensiv European NetAware este un proiect ce îşi propune să crească gradul de conştientizare al participanţilor despre existenţa problemelor sociale şi să le ofere instrumentele de marketing necesare pentru a facilita rezolvarea acestor probleme.

Scopul principal al acestui proiect este acela de a demonstra că soluţiile inovatoare din Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) ar putea fi utilizate pentru a creşte gradul de conştientizare socială şi pentru a lupta cu excluziunea socială de toate tipurile.

Potrivit sursei citate, ediţia din acest an a programului NetAware a inclus cursuri şi ateliere, având ca finalitate redactarea şi prezentarea unor rapoarte folosind programul Google AdWords.

Echipele internaţionale, din care au făcut parte studenţi din Olanda, Ungaria, Spania, Germania, Italia, Franţa, Polonia şi România, au redactat o campanie de conştientizare cu privire la excluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi şi a celor care nu au acces la Internet. Întregul demers a fost sprijinit de Google.