Steaua şi Dinamo schimbă gazonul Naţional Arena. Covorul de iarbă, înlocuit a treia oară

Costurile înlocuirii gazonului de la Arena Naţională vor fi achitate de FRF, prin contribuţia cluburilor Steaua şi Dinamo Bucureşti, echipe care dispută meciurile de acasă pe acest stadion, precum şi din contribuţia SC Emagic Concerts SRL, după concertul din 31 august al Red Hot Chilli Peppers.

RomaniaTV.net
03 sept. 2012, 19:11
Steaua şi Dinamo schimbă gazonul Naţional Arena. Covorul de iarbă, înlocuit a treia oară

Primăria Municipiului Bucureşti nu va contribui cu fonduri pentru schimbarea gazonului de pe Arena Naţională. Costurile înlocuirii gazonului vor fi achitate de FRF, prin aportul cluburilor de fotbal FC Steaua şi FC Dinamo Bucureşti, echipe care disputa meciurile de acasă pe acest stadion, precum şi din contribuţia S.C. Emagic Concerts SRL ca urmare a concertului formaţiei Red Hot Chilli Peppers, spectacol care a avut loc în data de 31 august pe Arena Naţională„, informează municipalitatea într-un comunicat.

Potrivit Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), în perioada 11 septembrie – 18 decembrie pe Arena Naţională se vor desfăşura 17 evenimente fotbalistice, din patru în patru zile, iar o intervenţie majoră asupra gazonului nu mai poate fi făcută după data de 11 septembrie. În acest context, ţinând cont de programul de jocuri, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucuresti (ALPAB) a decis, împreună cu FRF şi cele două cluburi implicate în jocurile de toamnă (Dinamo şi Steaua), să schimbe gazonul înaintea începerii evenimentelor sportive.

Schimbarea gazonului se va realiza în baza unui protocol încheiat între FC Steaua Bucureşti, FC Dinamo Bucureşti, ALPAB şi FRF. Mai mult, aceasta a fost şi recomandarea specialiştilor externi, acreditaţi UEFA, care au luat în calcul atât condiţiile climaterice din România, cât şi numărul de meciuri ce se vor disputa până la sfârşitul anului 2012„, a precizat sursa citată.

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, că partida România – Andorra, programată, la 11 septembrie, se va desfăşura pe un nou covor de iarbă, întrucât gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat a treia oară de la inaugurarea stadionului, în 6 septembrie 2011.