Statul plăteşte milioane de lei anual pentru paza autostrăzilor, hoţii îşi fac în continuare de cap

Statul plăteşte milioane de lei în fiecare an pentru paza autostrăzilor şi tot degeaba. Hoţii nu par deloc intimidaţi de firmele de pază şi fură ca-n codru.

RomaniaTV.net
20 aug. 2013, 07:03
Statul plăteşte milioane de lei anual pentru paza autostrăzilor, hoţii îşi fac în continuare de cap

În 2012, pagubele provocate de hoţi pe Autostrada Bucureşti – Constanţa s-au ridicat la aproape 250.000 de lei, cu toate că CNADNR plăteşte nu mai puţin de 5,5 milioane de lei pentru pază. În 2013, în schimb, valoarea daunelor a fost simţitor mai mică, de doar 16.000 de lei

Pe A1 Bucureşti – Piteşti, valoarea bunurilor furate de hoţi s-a ridicat, în 2012, la 4.900 de lei, iar în 2013 la 11.000 de lei, deşi CNADNR plăteşte 1,48 milioane de lei.

Pentru paza pe A3 Bucureşti – Ploieşti, statul plăteşte 906,694 de lei, iar valoarea bunurilor furate ajunge la 68.000 de lei, cu toate că acest drum a fost inaugurat abia în urmă cu un an.