Spune-mi ce maşină ai, ca să-ţi spun cine eşti. Vezi TOPUL celor mai agresivi şoferi

Aşa cum culoarea preferată a unei persoane poate spune multe despre aceasta, la fel şi marca de maşină pe care o conduci îi poate ajuta pe ceilalţi să te "citească" într-o clipă.

RomaniaTV.net
05 sept. 2012, 05:36
Spune-mi ce maşină ai, ca să-ţi spun cine eşti. Vezi TOPUL celor mai agresivi şoferi

Şoferii de autoturisme BMW sunt cei mai grosolani şi agresivi participanţi la trafic. Cel puţin aşa arată un sondaj realizat de Clubul auto german ADAC şi citat de Der Westen.

Mai mult de jumătate dintre persoanele chestionate (50,6%) au răspuns că şoferii de BMW sunt foarte agresivi în trafic. Ei sunt urmaţi în top de posesorii de Mercedes-Benz (32,2%), Audi (25,9%) şi Porsche (8,7%)

Nu numai marca maşinii, ci şi culoarea acesteia poate spune despre un şofer cum se comportă în trafic. Astfel, potrivit studiului ADAC, 43,5% dintre persoanele intervievate au spus că atunci când văd o maşină neagră au sentimentul că în spatele volanului se află un şofer agresiv. În schimb, doar 9,7% dintre şoferii de maşini argintii lasă impresia că ar fi agresivi.

Dacă ne uităm doar la noi în ţară, avem zeci cazuri care pot confirma rezultatul studiului celor de la ADAC, o mulţime de şmecheri cu BMW sfidând legile şi scăpând nepedepsiţi.

Este şi cazul lui Andrei Andronie, tânărul care, acum câteva luni, a provocat un grav accident pe Calea Floreasca din Capitală. A spulberat două vieţi, după ce petrecuse toaă noaptea în club şi s-a urcat băut la volanul bolidului său BMW X5.

Altă beizadea, alt accident teribil. La 18 ani, constănţeanca Anastasia Tănase abia îşi luase permisul de conducere şi avea deja 7 sancţiuni rutiere. Degeaba. A schilodit un om cu BMW-ul primit cadou la majorat şi a scăpat nepedepsită.

CITEŞTE ŞI: Portretul şoferului român: Subestimează efectul alcoolului şi se lansează în manevre riscante