Spărgători de maşini prinşi la Bacău. Cel mai mic are doar 10 ani

Trei copii din municipiul Bacău, cel mai mic în vârstă de zece ani, sunt cercetaţi de poliţişti pentru furt calificat după ce, în doar trei zile, au reuşit să spargă şase maşini şi să fure acumulatorii auto pentru a-i vinde.

RomaniaTV.net
27 iul. 2013, 14:20
Spărgători de maşini prinşi la Bacău. Cel mai mic are doar 10 ani

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Bacău, cei trei băieţi, cu vârste cuprinse între 10 şi 15 ani, au fost prinşi de poliţişti la zece zile de la comiterea furturilor.

Astfel, în perioada 14 – 17 iulie, copiii au reuşit să fure acumulatorii auto de la şase maşini parcate în municipiul Bacău.

„În urma investigaţiilor desfăşurate cu privire la furturile din autoturisme, poliţiştii au depistat trei minori suspecţi de săvârşirea unor astfel de fapte. Acumulatorii sustraşi au fost recuperaţi şi restituiţi proprietarilor de autoturisme”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.

Poliţiştii băcăuani au întocmit dosar penal pe numele celor trei copii pentru furt calificat.