Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, trimişi în judecată în dosarul Petromservice

Procurorii Parchetului de pe lângă ÎCCJ au dispus trimiterea în judecată a omului de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu şi a altor 11 persoane, între care şi Liviu Luca, în dosarul PETROMSERVICE. Cei 12 sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi spălare a banilor, reţinându-se un prejudiciu produs S.C. Petromservice S.A. de 83.518.369,96 euro.

RomaniaTV.net
13 sept. 2012, 08:32

Alături de Sorin Ovidiu Vîntu în dosarul PETROMSERVICE procurorii au dispus trimiterea în judecată şi a inculpaţilor  Luca Liviu, Ţurcan Octavian, Mihai Sorin, Bohâlţeanu Ioan, Negrutzi Bogdan Radu, Şupeală Gheorghe, Rino Raichovich Graziano, Anagnastopol Zizi, Râmboacă Mihai Viorel, Râmboacă Răzvan Florin şi Braşoveanu Daniela Lăcrămioara.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2005, Liviu Luca a devenit, în mod indirect, acţionarul majoritar al S.C. Petromservice S.A., prin achiziţia a 49,35% din acţiunile societăţii realizată prin intermediul companiei Elbahold Ltd (înmatriculată în Cipru), la care inculpatul avea calitatea de beneficiar real. În acest mod, Liviu Luca a controlat activitatea ulterioară desfăşurată de S.C. Petromservice S.A., prin exercitarea dreptului de vot al Elbahold Ltd în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, ceea ce i-a permis desemnarea unor persoane apropiate în funcţiile de membri ai Consiliului de Administraţie, director general şi director financiar.

Din probele cauzei a rezultat că:

„Liviu Luca era ajutat la administrarea companiei de către  Sorin Ovidiu Vîntu, care a finanţat preluarea pachetului de acţiuni. Un rol important în administrarea S.C. Petromservice S.A. avea şi  Octavian Ţurcan, persoană apropiată de Sorin Ovidiu Vîntu, care intermedia relaţia inculpaţilor cu companiile înmatriculate în Cipru pe care le controlau şi cu băncile din această ţară.

În cursul anului 2007, S.C. Petromservice S.A. a vândut  activitatea de servicii petroliere, în schimbul căreia a primit suma totală de aproximativ 325 milioane euro. Întrucât, în aceeaşi perioadă, împotriva societăţii erau în curs de desfăşurare numeroase proceduri de executare silită pentru drepturile salariale restante obţinute de către angajaţi prin intermediul unor hotărâri judecătoreşti, inculpatul Luca Liviu a hotărât ca lichidităţile societăţii să fie transferate în patrimoniul unor companii controlate de Vîntu Sorin Ovidiu, pentru a evita ca aceste sume să ajungă în posesia salariaţilor sau să fie distribuite ca dividende acţionarilor minoritari.

Probele administrate au relevat că, în acest scop, inculpatul a conceput, cu ajutorul inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian un plan pentru a transfera sumele aflate în conturile S.C. Petromservice S.A. în conturile unor societăţi off shore controlate de inculpaţi, sub pretextul achiziţiei unor acţiuni cotate la bursă.

Astfel, în temeiul probatoriului administrat, a rezultat ca în perioada 2008 – 2009, inculpaţii Luca Liviu, în calitate de acţionar majoritar, Mihai Sorin, Bohâlţeanu Ioan, Negrutzi Bogdan, Şupeală Gheorghe, Rino Raichovich, în calitate de membri ai Consiliului de Administraţie, şi Anagnastopol Zizi, în calitate de director financiar al S.C. Petromservice S.A., au dispus încheierea mai multor contracte prin care partea vătămată a achiziţionat acţiuni cotate la bursă emise de 7 societăţi din Republica Moldova, la un preţ de aproximativ 9 ori mai mare decât valoarea la care aceste acţiuni erau tranzacţionate în aceeaşi perioadă la Bursa de Valori a Moldovei. Scopul urmărit prin aceste tranzacţii a fost ca sumele să ajungă în patrimoniul inculpaţilor Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian.

În acest mod, S.C. Petromservice S.A. a plătit suma totală de 94.325.439,75 de euro pentru acţiuni, pe care le-ar fi putut cumpăra în schimbul sumei de 10.807.069,79 euro dacă ar fi realizat achiziţia direct de pe bursă.         

Acţiunile erau achiziţionate de pe bursă de către inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, folosind sume avansate de către partea vătămată, şi erau revândute după câteva zile către S.C. Petromservice S.A. la preţuri care erau majorate uneori de 50 de ori.

Potrivit procurorilor, Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian au contribuit la traficarea bunurilor din patrimoniul părţii vătămate prin conceperea mecanismului financiar folosit, punerea la dispoziţie a companiilor străine care au intermediat achiziţiile, identificarea societăţilor moldoveneşti ale căror acţiuni urmau să fie achiziţionate şi realizarea formalităţilor pe care le presupuneau tranzacţiile. Toate companiile care au intermediat achiziţiile de acţiuni erau controlate de inculpaţii Vîntu Sorin Ovidiu şi Ţurcan Octavian, care aveau calitatea de beneficiari reali ai acestor societăţi, potrivit datelor rezultate din cauză.Transferul s-a realizat prin operaţiuni repetate, care au avut scopul de a ascunde originea sumelor de bani şi de a le reintroduce în circuitul comercial în România după ce au fost reciclate sub aparenţa unor finanţări acordate către persoanele juridice române controlate indirect de Vîntu Sorin Ovidiu, în special S.C. Imobiliar Network S.A. şi S.C. Realitatea Media S.A.

Probele administrate în cauză în faza de urmărire penală au relevat că inculpaţii Râmboacă Mihai Viorel, Râmboacă Răzvan Florin şi Braşoveanu Daniela Lăcrămioara au contribuit la săvârşirea faptelor descrise prin întocmirea unor rapoarte de evaluare pentru întreprinderile din Republica Moldova cu încălcarea normelor specifice acestei activităţi şi în care au atestat împrejurări nereale pentru a denatura valoarea societăţilor din Republica Moldova. 

Prin falimentarea controlată a societăţii au fost prejudiciaţi indirect salariaţii, care nu şi-au putut valorifica drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi ceilalţi creditori ai societăţii, care nu îşi pot valorifica creanţele.De asemenea, au fost fraudaţi indirect şi acţionarii minoritari ai S.C. Petromservice S.A., care nu au încasat dividendele ce li se cuveneau în urma vânzării serviciilor petroliere şi cărora le-a fost diminuată semnificativ valoarea acţiunilor.