Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis în judecată în dosarul FNI

Sorin Ovidiu Vîntu a fost trimis în judecată în dosarul privind devalizarea Fondului Naţional de Investiţii (FNI), fiind acuzat de spălare de bani şi instigare la delapidare.
Romania TV
24 sept. 2012, 10:12
Sorin Ovidiu Vintu a fost trimis în judecată în dosarul FNI

Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus, prin rechizitoriu, punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a lui Sorin Ovidiu Vîntu – aflat în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate într-o altă cauză – pentru spălare de bani (două fapte) şi instigare la delapidare.

Cercetările finalizate în prezentul dosar penal au ca şi fundament de plecare cercetările efectuate de către organele judiciare în dosarele penale referitoare la devalizarea Fondul Naţional de Investiţii (FNI), Banca Agricolă (BA), Banca de Investiţii şi Dezvoltare – BID şi Banca Română de Scont, aşa cum au fost completate după infirmare, a precizat Parchetul instanţei supreme într-un comunicat de presă.

„În urma analizei asupra actelor de urmărire penală efectuate, parte dintre ele finalizate prin pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti definitive, s-au stabilit punctele de convergenţă, care se situează pe următoarele paliere: activităţile ilicite au fost derulate prin intermediul societăţilor comerciale membre ale Grupului „Gelsor” (Gelsor SA, SOV Invest SA, Imobiliar Network SA, Vîntu Sorin Ovidiu Company SRL, Gelsor IT SA etc.), deţinute şi administrate, prin persoane interpuse, de Vîntu Sorin Ovidiu; principalul beneficiar al sumelor de bani constituite în prejudicii aduse bugetului de stat şi/sau companiilor având capital de stat a fost Vîntu Sorin Ovidiu; succesiunea faptelor de natură infracţională cercetate în dosarele penale are o consistenţă internă puternică, redată atât prin congruenţa metodelor şi persoanelor avute în vedere, cât şi prin dependenţa faptelor de contextul creat prin diverse mijloace de Vîntu Sorin Ovidiu”, au precizat procurorii.

Analiza actelor acestor dosare penale a evidenţiat împrejurarea că faptele au fost cercetate în dosare separate, ceea ce a condus la ignorarea aspectelor temporale şi de cauzalitate ale acestora, precum şi a congruenţelor evidente între modalităţile de acţiune şi persoanele învinuite sau inculpate.

Potrivit probelor administrate în cauză, Sorin Ovidiu Vîntu, după luna aprilie 2003 şi până în prezent, cunoscând că suma de 23.572.104 de lei, echivalentul a 6.765.234 de dolari la data prăbuşirii Fondului Naţional de Investiţii provine din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI, a dobândit, deţinut şi folosit bunuri imobile, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare a banilor.

„Analiza coroborată a probelor demonstrează că Vîntu Sorin Ovidiu a cunoscut în permanenţă despre comiterea faptelor de înşelăciune comise în frauda investitorilor FNI şi a acţionat cu intenţie directă pentru a putea beneficia în mod concret de sumele de bani provenite din săvârşirea acestor infracţiuni, pentru ca apoi, prin multiple operaţiuni economice şi juridice, să ascundă banii astfel obţinuţi”, au precizat procurorii.

Totodată, procurorii arată că „este de domeniul evidenţei” faptul că Sorin Ovidiu Vîntu „a avut reprezentarea împrejurărilor esenţiale ale cauzei” şi a acceptat faptul că prin acţiunile sale va contribui la ascunderea infracţională a sumelor de bani devalizate din FNI, „în scopul îmbogăţirii fără justă cauză”.

„Este evident, deoarece stabilirea poziţiei subiective a învinuitului Vîntu Sorin Ovidiu rezultă cu prisosinţă din derularea faptelor şi identificarea principalului şi adevăratului beneficiar al sumelor fraudate din Fondul Naţional de Investiţii – F.N.I.”, au precizat procurorii.

Suma de 7.289.406 de dolari, stabilită la data prăbuşirii FNI, supusă procesului de spălare a banilor urmează să fie confiscată de la Sorin Ovidiu Vîntu, se mai arată în comunicatul citat.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Este vestea momentului despre marele maestru: Medicii au explicat care este starea lui Florin Piersic
Fanatik.ro
Meseria bine plătită pe care nimeni nu vrea să o facă. Salariile pot ajunge și la 6000 de lei pe lună
Capital.ro
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Informația momentului despre salariul minim! Cum va fi stabilită formula de calcul
Adevarul
Cum a fost convinsă o tânără să renunțe la școală și la familie pentru a se prostitua. „Era o mașină de făcut bani”
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Pare banală, dar mulți șoferi o ignoră. Regula care aduce o amendă zdravănă
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cancan.ro
Cabral, 'pus pe hold' de o… blondisancă! Ce mai contează că e adjudecat + copii acasă? L-a ispitit grav!
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Patrocle este în continuare de negăsit! Cățelul dispărut în luna martie este căutat în tot Bucureștiul: Recompensa a fost mărită la 6.000 de lei
Capital.ro
Devine ilegal în TOATĂ ROMÂNIA. NU se va mai putea face acest lucru sub NICIO FORMĂ
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Căsătorie în secret pentru celebra mezzosoprană Andreea Ilie: S-a unit în taină cu iubitul ei, Virginio Dell Uomo!
MediaFlux
Sfinții CONSTANTIN și ELENA. Ce nume sărbătorim astăzi
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'