Sorana Cîrstea este în sferturi la Pattaya. Românca are mari şanse la semifinale

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 4, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Pattaya (Thailanda), dotat cu premii în valoare totală de 235.000 de dolari.

RomaniaTV.net
31 ian. 2013, 15:58
Sorana Cîrstea este în sferturi la Pattaya. Românca are mari şanse la semifinale

Cea mai bine clasată jucătoare româncă în ierarhia jucătoarelor de tenis, Sorana Cîrstea (nr. 30 WTA), a obţinut a cincea victorie din opt partide disputate în acest an. În turul doi al turneului de Pattaya (Thailanda), ea a învins-o cu scorul de 6-0, 7-6 (7/3), după o oră şi 20 de minute, pe australianca de origine rusă Anastasia Rodionova, jucătoare venită din calificări şi afalşată pe locul 131 în ierarhia mondială.

În sferturile de finală de la Pattaya, Sorana Cîrstea o va întâlni pe Anastasija Sevastova (Letonia), jucătoare venită din calificări şi locul 183 WTA, care a trecut, cu scorul de 7-6 (7/4), 4-6, 6-2, pe Heather Watson (Marea Britanie), a opta favorită a competiţiei şi poziţia 40 în clasamentul mondial.

Pentru calificarea în sferturile de finală, Cîrstea va primi 70 de puncte WTA şi un cec în valoare de 5.800 de dolari.

Anul trecut, Sorana Cîrstea a ajuns până în semifinalele turneului de la Pattaya, ea fiind învinsă atunci în trei seturi de jucătoarea rusă Maria Kirilenko.