Cât de mult mai are până să iasă din sistemul solar, nu se ştie. Cercetătorii spun că noile lor descoperiri sugerează că mare parte din zona exterioară a sistemului solar rămâne misterioasă.

Voyager 1, care a părăsit Pământul pe 5 septembrie 1977, se află la 18,2 miliarde km distanţă de Soare. Între timp, Voyager 2, care a fost lansată cu 16 zile mai devreme, pe o traiectorie mai lungă, se află la circa 14,9 miliarde km de Soare.

Alte Articole

Mădălina Ghenea vorbește despre despărțirea de Grigor Dimitrov: ...

Vortexul polar și-a schimbat direcția și acum se învârte ...

Accident teribil pe Autostrada București-Pitești! Un bărbat ...

NASA a lansat sondele gemene Voyager 1 şi Voyager 2 pentru a explora planetele exterioare din sistemul nostru solar. Cercetătorii credeau că sondele, care încă mai trimit informaţii, sunt pe cale să iasă din sistemul solar, însă direcţia vântului solar le spune altceva.

Experţii măsoară marginile sistemului solar cu ajutorul vântului solar, valul de particule energetice emise de Soare. Zona dominată de vântul solară este cunoscută drept heliosferă. Regiunea îndepărtată unde vântul solar încetineşte, întrucât începe să apară gazul şi praful interstelar este cunoscută drept „heliosheath”.

Cercetările trecute sugerau că sondele Voyager intrau într-o zonă necunoscută a „heliosheath”, denumită drept zona de tranziţie, sau de stagnare, unde vântul solar s-ar fi calmat.

Noile informaţii trimise de sondă arată, însă, că Voyager 1 nu este nici măcar aproape de heliopauză, limita dintre sistemul nostru solar şi spaţiul interstelar.

„Ideea este că vântul solar în heliosheath este mai complex decât ne aşteptam”, a declarat principalul autor al studiului Robert Decker, astrofizician la Johns Hopkins University, pentru space.com.

Nu se ştie cât de mare este zona de tranziţie şi nici când Voyager 1 o să iasă din heliopaiză. „În urma schimbărilor observate în cadrul informaţiilor lui voyager 1 în ultimul an, ne-am aştepta ca sonda să traverseze heliopauza într-un an”, a mai spus Decker.

Decker şi colegii săi au publicat studiul în ediţia de pe 6 septembrie a revistei Nature.