ŞOCANT: Un BEBELUŞ a fost găsit MORT într-un tomberon din Craiova

Descoperire macabră în Craiova. Un nou-născut a fost găsit mort într-o ghenă de gunoi. Cel care l-a descoperit, un om al străzii, a cerut imediat ajutorul trecătorilor, care au sunat la 112. Legiştii urmează să stabilească dacă micuţa mai trăia atunci când a fost aruncată.

RomaniaTV.net
27 mart. 2013, 21:20
ŞOCANT: Un BEBELUŞ a fost găsit MORT într-un tomberon din Craiova

Bebeluşul a fost găsit, miercuri, de către un om al străzii într-un tomberon. Echipajul Ambulanţei sosit la faţa locului a constatat ca fetiţa fusese născută cu puţin timp înainte de a fi aruncată în ghena de gunoi, potrivit România TV.

„Au găsit un nou-născut învelit în mai multe prosoape. Din păcate, nou-născutul era decedat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Adrian Căpraru.

Poliţiştii au stat de vorbă cu mai mulţi locatari din zonă. Nimeni însă nu a văzut cine a adus bebeluşul la gunoi.

După necropsie, medicii legişti vor afla dacă fetiţa trăia când a fost aruncată la gunoi. Poliţiştii încearcă acum să o identifice pe femeia care a născut copilul.