Smiley, SANCŢIONAT în urma accidentului pe care l-a provocat. Vezi ce AMENDĂ a primit

Smiley a fost implicat, miercuri după-masă, într-un accident rutier în comuna Pantelimon, judeţul Iflov. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, Burada Claudia, cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauză că Smiley nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina din faţă.

RomaniaTV.net
05 dec. 2012, 12:21
Smiley, SANCŢIONAT în urma accidentului pe care l-a provocat. Vezi ce AMENDĂ a primit

„Autoturismul se deplasa dinspre localitatea Brăneşti, înspre Bucureşti, pe DN3. La kilometrul 3, cel mai probabil din cauza faptului că nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de autovehiculul care se deplasa în faţa sa, a intrat in coliziune cu acesta, iar ulterior, într-un copac de pe marginea drumului”, a declarat pentru ROMÂNIATV.NET purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, Burada Claudia.

Smiley a povestit cum s-a întâmplat accidentul. „Am vrut să schimb banda de mers, cel care era pe banda pe care vroiam să intru se întoarcea în scuar, se oprise definitiv, am încercat să îl evit, am tras dreapta, l-am luat un pic cu colţul maşinii şi m-a proiectat în pom. Bine că nu s-a întâmplat nimic grav”, a spus artistul.

În urma evenimentului rutier nu au existat victime, ci doar avarii ale autoturismului. Smiley a spus că celălalt şofer este bine:”A zis că nu îi vine să creadă, tocmai Smiley să îl lovească”.

Smiley a fost sancţionat cu patru puncte amendă şi trei de penalizare.