Sfârşitul epopeii penale a lui Adrian Năstase marchează simbolic şi sfârşitul „sistemului ticăloşit”. După opt ani de căutari asidue s-a constatat aproape oficial că el nu a existat. Fostul premier a fost cercetat şi condamnat în dosare chinuite, cu mize mărunte, despre termopane, chiuvete sau afişe de campanie. Dacă tot ce scrie în aceste dosare ar fi adevărat literă cu literă, în niciun caz nu am avea de a face cu un mare mogul al Statului Corupt ci cu o serie de găinării demne, poate, de un primar de comună. Mai mult decât atât, nicăieri nu e vorba de bani publici. N-au apărut nicăieri marile teme agitate din 2004 încoace: privatizări frauduloase, alocări preferenţiale de resurse, parandărături pe spatele bugetului.

Celebrul Miky Şpagă a fost achitat definitiv într-un dosar în care era acuzat că ar fi primit de la Fănel Păvălache, celebru şi el, nouă arme de vânătoare ieftine şi niscai alimente, ca să-l angajeze şi să-l ţină în funcţie. Miron Mitrea a fost pus să dea cu subsemnatul în tot soiul de dosare, s-a vorbit cu indignare despre faptul că a primit cadou o barcă. Agitaţie şi atât. Doar Dan Ioan Popescu fluieră a pagubă pentru că i s-au confiscat aproape un milion de euro dar fără să fie vorba despre un dosar penal. Iar „Şeful mafiei personale a lui Năstase”, generalul Oprea, a fost adoptat repede de sistemul postticăloşit în care a prosperat şi a binemeritat de la patrie.

Şi totuşi, sistemul ticăloşit nu poate fi format numai din Adrian Năstase. Un mare corupt care, deşi „a ascuns sute de milioane prin bănci din China”, pune la cale o operaţie complicată şi confuză ca Trofeul Calităţii, ca să facă rost de câteva mii de euro pentru tipărituri de campanie. Sistemul ticăloşit nu a fost găsit, deşi a fost căutat cu lumânarea, pentru că nu era căutat unde trebuie. El nu e specific anilor 2001-2004, e o descriere a felul de a fi a lumii politice şi economice româneşti dintotdeauna.

În 2004, totuşi, Băsescu a promis fanilor săi capul lui Năstase şi opt ani mai târziu a reuşit să-l obţină, într-un fel sau altul. În momentul în care fanii dispăruseră de mult. Dar în 2012 preşedintele şi-a ţinut mai ales o promisiune făcută sieşi.