Sfaturi pentru a scăpa de astenia de toamnă

Schimbările de anotimp pot afecta negativ stările de spirit. Cunoaşterea cauzelor şi a simptomelor pot ajuta însă la prevenirea aşa numitei "astenii de toamnă", scrie ziarul spaniol ABC.

RomaniaTV.net
24 sept. 2012, 16:06
Sfaturi pentru a scăpa de astenia de toamnă

Vara s-a terminat cu zilele sale lungi de soare şi de vacanţă şi a venit toamna cu scăderea temperaturilor, când frunzele ruginesc şi încep ploile. Pentru cei nostalgici este cea mai bună epocă a anului, când au mai rămas 89 de zile şi 20 de ore până la iarnă. Scăderea zilei şi a luminii soarelui şi mai ales a temperaturilor pot provoca aşa numita astenie de toamnă, scrie agerpres.ro.

Potrivit experţilor, este vorba de un sindrom de tranziţie care apare odată cu schimbarea anotimpului şi ca răspuns al organismului la schimbările medio-ambientale care alterează bioritmul şi ciclul veghe-somn. Principalul responsabil al acestei alterări este, spune psihologul Roberto Castillejo, melatonina, un hormon care, între altele, reglează somnul şi temperatura corporală. Producerea de melatonină creşte odată cu reducerea lumii solare iar această creştere duce la o scădere a serotoninei cunoscută ca hormon al fericirii. Rezultatul acestei creşteri a melatoninei şi al scăderii serotoninei este instalarea apatiei, a oboselii, somnolenţei sau a tristeţii.

Iată câteva sfaturi pe care este bine să le urmezi pentru a scăpa de astenia de toamnă:

1. Expunerea zilnică timp de zece minute la soare, de preferat la primele ore ale dimineţii.
2. Efectuarea de exerciţii fizice. Înot, jogging, sală, sau mai simplu, mersul pe jos şi urcatul scărilor.
3. A dormi suficient pentru a evita oboseala şi a ne adapta la orele diurne.
4. A urma un regim alimentar sănătos crescând consumul de fructe şi legume.
5. A petrece mai mult timp cu familia şi prietenii şi a planifica o călătorie sau o excursie adaptată la noul sezon.

Simptomele asteniei de toamnă sunt: lipsa de interes, indiferenţă faţă de anumite activităţi, tristeţe şi apatie, insomnii sau nevoia de a dormi mai mult, probleme de concentrare, iritare şi proastă dispoziţie, dereglări alimentare.