Sergiu Nicolaescu era convins că are un fiu nelegitim. Ce spunea într-un interviu de ziua sa

Sergiu Nicolaescu ar fi avut un fiu nelegitim. Regizorul a precizat, în 2010, într-un interviu acordat tabloidului Libertatea, în aprilie, de ziua sa de naştere, că potrivit convingerii sale ar avea un copil cu o femeie pe care a întâlnit-o în 1956.

RomaniaTV.net
03 ian. 2013, 11:37
Sergiu Nicolaescu era convins că are un fiu nelegitim. Ce spunea într-un interviu de ziua sa

Sergiu Nicolaescu a regretat că n-a avut o familie mare, cu mulţi copii. Potrivit tabloidului Libertatea, regizorul era convins că are un fiu, pe undeva, în altă ţară, acolo unde a ales să plece mama acestuia.

„Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într- o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”, a precizat Sergiu Nicolaescu.

Sergiu Nicolaescu a decedat joi dimineaţa la Spitalul Elias din Bucureşti, la vârsta de 82 de ani. Marele regizor fusese operat de peritonită, în 28 decembrie, la Spitalul Elias din Capitală, iar starea sa era uşor favorabilă, conform medicilor.

CITEŞTE ŞI Femeia care i-a fost alături lui Sergiu Nicolaescu până în ultimele clipe. Dana are 35 de ani VIDEO