Şeful SRI: Ameninţarea teroristă e în creştere, ne concentrăm mai mult decât în alţi ani

Directorul SRI, George Maior, a fost audiat, marţi, în comisia parlamentară de specialitate, în legătură cu activitatea Serviciului pe 2011. La finalul audierii, Maior a declarat că ameninţarea teroristă este "în creştere", instituţia concentrându-se pe acest fenomen mai mult decât în alţi ani.

RomaniaTV.net
18 sept. 2012, 13:50
Şeful SRI: Ameninţarea teroristă e în creştere, ne concentrăm mai mult decât în alţi ani

„Din punct de vedere al ameninţării teroriste, am menţionat către Comisie că această ameninţare este în creştere datorită unor factori pe care i-am explicitat în cadrul Comisiei şi că ne concentrăm mai mult decât în alţi ani pe acest fenomen. Nu e vorba despre o ameninţare directă sau iminentă, dar este o ameninţare în creştere şi aţi văzut evoluţii în Europa şi chiar în ţări vecine legate de fenomenul terorist care ne îngrijorează şi pe noi„, a spus Maior, citat de Mediafax.

Directorul SRI a precizat că România a început să fie afectată în 2011 de ameninţări „de tipul celor cibernetice”.

„SRI a elaborat şi un document strategic în 2011, «SRI în era informaţională», prin care încercăm să ne adaptăm la aceste provocări noi ale dezvoltării tehnologice şi să facem faţă unor noi ameninţări de tipul celor cibernetice, cu care am început să fim afectaţi şi în 2011”, a spus Maior.

George Maior a fost audiat la Comisia de control a activităţii SRI privind raportul activităţii Serviciului pe 2011.

Raportul privind activitatea SRI pe 2011 a fost adoptat de Comisia parlamentară de control, urmând să fie prezentat la o dată ulterioră plenului Parlamentului, spre aprobare.