Şedinţa CCR s-a încheiat. Preşedintele suspendat Traian Băsescu a mers la CCR VIDEO

Curtea Constituţională a discutat luni contestaţia depusă de Traian Băsescu în urma deciziei Parlamentului de a-l suspenda din funcţie, precum şi împrejurările care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României. De asemenea, magistraţii CCR ar fi luat în discuţie sesizările PDL privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului şi Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale şi deciziile Parlamentului de revocare a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului. Traian Băsescu a mers şi el luni la CCR. Preşedintele suspendat a plecat după o jumătate de oră de la şedinţa CCR.

RomaniaTV.net
08 iul. 2012, 14:57
Şedinţa CCR s-a încheiat. Preşedintele suspendat Traian Băsescu a mers la CCR VIDEO

UPDATE 21.44 Şedinta judecătorilor Curţii Constituţionale s-a încheiat după mai bine de şapte ore de discuţii.

UPDATE 14.35 Preşedintele suspendat Traian Băsescu a plecat de la CCR, după o jumătatate de oră de la sosire. „Hotărăşte Curtea”, a fost singurul comentariu făcut de Băsescu. Preşedintele suspendat s-a întors la Palatul Cotroceni.

UPDATE 14.00 Preşedintele suspendat Traian Băsescu a ajuns la CCR unde judecătorii analizează, de la această oră, cererea sa de soluţionare a „conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte”. „Cred că este bine ca la Curtea Constituţională să existe şi viziunea preşedintelui asupra a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută legat de decapitarea primilor doi oameni în stat, plus Avocatul Poporului”, a precizat Traian Băsescu, citat de Mediafax. „Nu aş fi vrut să nu rămână direct punctul de vedere al preşedintelui legat de ce s-a întâmplat săptămâna trecută şi cred că este important chiar pentru istoria noastră”, a susţinut Băsescu. El a mai fost întrebat ce aşteptări are de la judecătorii Curţii în ceea ce priveşte şedinţa de luni: „Mi-aş dori să nu ia lucrurile fragmentat, ci să le privească în ansamblu, ca să înţelegem toţi şi în primul rând românii ce s-a întâmplat săptămâna trecută”.

Curtea Constituţională s-a întrunit, luni, pentru a constata existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României, potrivit articolului 11, punctul B, litera b, din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CC. Curtea Constituţională va comunica apoi cele constatate Parlamentului şi Guvernului.

De asemenea, judecătorii Curţii discută pe marginea conflictului reclamat de preşedintele Traian Băsescu în raport cu Parlamentul, ca urmare a suspendării sale din funcţie.

Pe agenda CCR de luni se află şi sesizările PDL privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de către Parlament Legii referendumului şi Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale.

Potrivit unor surse din CCR, citate de Mediafax, judecătorii au în vedere şi judecarea contestaţiilor formulate de Vasile Blaga şi Roberta Anastase împotriva revocării din fruntea celor două Camere ale Parlamentului.

Parlamentul l-a suspendat din funcţie, vineri, pe preşedintele Traian Băsescu, cu 256 de voturi pentru şi 114 împotrivă. Două voturi au fost anulate din cele 373 exprimate de parlamentari. În aceste condiţii, preşedintele Senatului, liderul PNL Crin Antonescu, preia interimatul funcţiei de preşedinte al României.

Traian Băsescu a transmis, vineri, preşedintelui Curţii Constituţionale o cerere de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi preşedintele României, pe de altă parte. Traian Băsescu a făcut declaraţii de presă la Palatul Cotroceni şi a subliniat că decizia de a ataca suspendarea nu vine din dorinţa de a „ţine de scaun”, ci pentru a apăra instituţia preşedintelui României

PDL a depus, miercuri, 27 iunie, sesizările privind neconstituţionalitatea modificărilor aduse de Parlament Legii referendumului şi Legii Curţii Constituţionale, a declarat deputatul PDL Daniel Buda, preşedinte al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor a adoptat, în 26 iunie, în calitate de for decizional, cu 187 de voturi „pentru”, 56 „împotrivă” şi 5 abţineri, proiectul care modifică Legea referendumului şi instituie demiterea preşedintelui, la referendum, prin votul majorităţii celor prezenţi la urne.

În 4 iulie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care elimină hotărârile Parlamentului dintre actele asupra cărora se poate pronunţa Curtea Constituţională. 

În 5 iulie, Guvernul a modificat prin ordonanţă de urgenţă Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor participanţi.