Scrisoare cu o „substanţă suspectă”, trimisă lui Obama

O scrisoare conţinând ricină i-a fost trimisă preşedintelui SUA, Barack Obama, dar pachetul a fost interceptat de autorităţi, relatează presa americană. Incidentul este investigat ca fiind probabil legat de o altă scrisoare cu o substanţă toxică trimisă unui senator, potrivit Mediafax.

17 apr. 2013, 15:25
Scrisoare cu o „substanţă suspectă”, trimisă lui Obama

Potrivit CNN, un oficial din cadrul FBI a declarat că scrisoarea este „foarte asemănătoare” cu cea care i-a fost trimisă marţi senatorului Roger Wicker şi care conţinea ricină.

Testele efectuate au confirmat că în scrisoare era ricină.

Poliţia a identificat un suspect după scrisoarea care i-a fost trimisă lui Wicker. Ambele scrisori au fost interceptate la un oficiu poştal. La locaţia de expediţie era scrisă o adresă din Memphis (statul Tennessee).

Autorităţile americane au descoperit ricină, o otravă letală, într-o scrisoare destinată senatorului republican Roger Wicker interceptată înainte de a ajunge la biroul acestuia.

Ricina este o otravă letală care se găseşte în seminţele de ricin. Aceasta poate afecta persoanele care inhalează, înghit sau ating substanţa, provocând simptome ca febră, tuse, transpiraţie excesivă şi exces de lichid la nivelul plămânilor. Moartea victimei poate surveni în 36 – 72 de ore în cazul în care este ingerată.