Scrisoare adresată lui Silvio Berlusconi, conţinând gloanţe, interceptată în Italia

O scrisoare conţinând obiecte asemănătoare cu gloanţele şi un praf suspect, destinată fostului premier italian Silvio Berlusconi, a fost interceptată de serviciile poştale italiene, relatează site-ul de ştiri TGcom24.

RomaniaTV.net
02 mai 2013, 20:03
Scrisoare adresată lui Silvio Berlusconi, conţinând gloanţe, interceptată în Italia

Plicul suspect a fost interceptat la un centru poştal din oraşul Milano.

În plic erau obiecte asemănătoare cu gloanţele şi un praf rămas deocamdată neidentificat.

Scrisoarea suspectă a fost deschisă cu grijă de serviciile pirotehnice italiene. La destinatar era trecută adresa lui Silvio Berlusconi, preşedintele onorific al Partidului Poporul Libertăţii (centru-dreapta).