Scenariu îngrijorător: În 2030, pensia medie ar putea fi de doar 17% din salariu

Scenariu îngrijorător pentru românii care acum cotizează la fondul de pensii: în anul 2030, pensia medie va fi de doar 17% din salariul celui care a cotizat zeci de ani, potrivit Expert forum. Acum, pensia reprezintă aproximativ 45% din salariu.

RomaniaTV.net
20 nov. 2012, 09:43
Scenariu îngrijorător: În 2030, pensia medie ar putea fi de doar 17% din salariu

În 2011, mai mult de jumătate din deficitul public al României a fost generat de sistemul public de pensii. Pensionarii sunt deja mai numeroși decât cei care plătesc contribuții la pilonul 1. Paradoxal, avem aceste dezechilibre majore în timp ce populația României este una din cele mai tinere din Europa. Generațiile născute în 1967 și anii imediat următori sunt cele mai numeroase, se află la vârstă activă și vor ieși la pensie începând cu 2030.

Şi tocmai aceştia vor avea de suferit la pensie, potrivit Expert Forum. Dacă acum pensia e 45% din valoarea salariului, în 2030 ar putea ajunge la 17%. Dacă guvernele se hotărăsc să menţină pensiile la 45%, vom avea un deficit bugetar asemănător cu al Greciei, adică de 8,5% din PIB. Dacă pensiile vor fi de 17% din salariu, aşa cum prevăd specialiştii, deficitul va fi de doar 2,5% din PIB.

Există şi o soluţie: creşterea vârstei de pensionare. Dacă nu se întâmplă acest lucru, de exemplu, acum în 2012 sunt 4,5 milioane de angajaţi care duc în spate 5,3 milioane de pensionari, iar în 2030 vor fi 5,5 milioane de angajaţi care vor susţine 7,9 milioane de pensionari.