Scandalul TVR – Dolce pe marginea Euro 2012, ANCHETAT de poliţie

Poliţia cercetează încredinţarea directă a meciurilor Euro 2012 de fosta conducere a TVR către Dolce.

RomaniaTV.net
18 iun. 2012, 17:34
Scandalul TVR – Dolce pe marginea Euro 2012, ANCHETAT de poliţie

Poliţia a deschis o anchetă cu privire la modul de încredinţare directă de către fosta conducere a TVR către Dolce TV – Romtelecom a drepturilor de transmisiune a meciurilor din cadrul Euro 2012, a anunţat Televiziunea Română, într-un comunicat.

„Astăzi, 18 iunie 2012, SRTv a fost sesizată de către Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), Poliţia Sector 1, Serviciul Investigări Fraude, referitor la faptul că «se efectuează verificări în dosarul penal nr. 8323/P/18.06.2012 cu privire la modul de încredinţare directă de către SRTv către DOLCE TV a drepturilor de transmisiune a partidelor Campionatului European de Fotbal – EURO 2012»”, se arată în comunicatul Televiziunii Române.

Contractul la care se face referire a fost încheiat de către fostele foruri de conducere ale televiziunii publice, se precizează în comunicat.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că dosarul este în stadiul actelor premergătoare începerii urmăririi penale, investigaţia pornind de la autosesizarea poliţiştilor Serviciul Investigări Fraudelor, din cadrul Poliţiei sectorului 1 Bucureşti, care au înregistrat cazul la Parchetul Judecătoriei sectorului .

În funcţie de rezultatele investigaţiei, poliţiştii urmează să decidă paşii următori, nefiind exclus să-şi decline competenţa către Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă se contatată un prejudiciu mare.

Anchetatorii au preluat din mass-media informaţiile care conturează eventualitatea comiterii unor fapte de natură penală ce trebuiesc investigate.

Astfel, poliţiştii au deschis un dosar de cercetare în acest sens şi fac verificări cu privire la modul în care televiziunea naţională a încheiat contractul pentru transmiterea meciurilor Euro 2012 iar ulterior a subcontractat aceste transmisiuni şi televiziunii Dolce Sport (care aparţine Romtelecom).

„Se verifică aspecte legate de sublicenţierea de TVR către Dolce Sport a transmiterii meciurilor de fotbal, iar în acest sens s-au ridicat şi documente de la TVR, pentru că el este contractantul. S-a ridicat acest contract al TVR”, au arătat sursele citate.

Radu Călin Cristea, directorul general interimar al Televiziunii Române, a anunţat, vineri, 15 iunie, într-o conferinţă de presă, că televiziunea publică a notificat Romtelecom să nu mai difuzeze meciuri din cadrul Euro 2012, întrucât societatea nu a respectat acordul cadru privind sublicenţierea drepturilor de transmisie pe Dolce Sport.

De cealaltă parte, Romtelecom a transmis, într-un comunicat, că TVR nu are dreptul legal de a interzice Dolce Sport difuzarea meciurilor din cadrul Euro 2012, precizând că decizia Televiziunii Române de a interzice difuzarea competiţiilor este abuzivă. Totuşi, Romtelecom şi-a arătat disponibilitatea de a renegocia contractul cu televiziunea publică.

Pe de altă parte, Vlad Enăchescu, directorul general al Dolce Sport, a transmis, vineri, într-o scrisoare deschisă, că TVR a deschis discuţia despre un parteneriat pentru Euro 2012, contractul a fost semnat în noiembrie 2011, fiind aprobat de CA-urile celor două instituţii, fiind prea important ca să fie semnat de el, soţia lui sau Cosmin Cernat.

Vlad Enăchescu s-a referit la faptul că Sorin Burtea a declarat pentru mai multe publicaţii că şeful Departamentului Sport din TVR, Cosmin Cernat, ar fi numit-o în urmă cu două luni pe fina lui Daniela Enăchescu (soţia directorului Dolce Sport, Vlad Enăchescu, n.r.), fără concurs, redactor-şef la transmisiuni, iar ea s-ar fi aflat în contact direct cu Dolce Sport.

„Contractul cu TVR a fost semnat în noiembrie 2011, după un an de negocieri şi include şi alte competiţii de mai mică anvergură. TVR este cea care a deschis discuţia despre un parteneriat şi tot TVR a publicat pe site-ul instituţiei, pentru o perioadă de 30 de zile (conform rigorilor EBU – European Broadcasting Union, n.r., pe care dl Burtea Sorin şi alţii din CA SRTV ar trebui să le cunoască), lista cu evenimentele sportive pe care dorea să le sublicenţieze la acel moment. O menţiune foarte importantă pe care doresc să o fac este că, la acea vreme, redactor-şef al Departamentului Sport TVR era Andi Vilara”, a spus Vlad Enăchescu.

„Este cel puţin hilar să îşi imagineze cineva că un contract de o asemenea importanţă poate să fie semnat la nivelul Cernat-Enăchescu. Ambele părţi, Televiziunea Română şi Dolce Sport, au nevoie de aprobări din partea consiliilor de administraţie, comitetului director etc, precum şi de analize de business. Aceste aprobări există, iar două instituţii de nivelul SRTV şi Romtelecom nu puteau încheia «pe genunchi» un asemenea acord. Mai mult decât atât, vă pot spune că modul în care TVR şi Dolce Sport au împărţit spre difuzare partidele de la Euro 2012 a fost propus şi aprobat de UEFA. Nimeni nu putea sublicenţia nimic, fără acordul scris al EBU şi UEFA”, a precizat Vlad Enăchescu.

Reacţia lui Vlad Enăchescu a venit după ce Cristian Niţulescu, membru în Consiliul de Administraţie demis al Televiziunii Române, a declarat pentru ProSport că TVR a cedat o parte din drepturile de difuzare a meciurilor de la Euro 2012 către Dolce Sport pentru o sumă de 3 milioane de euro. „TVR a plătit 9,3 milioane de euro pentru acest Campionat European, deci aproximativ 300.000 de euro pe meci. Cu toate acestea, în primele zile nu transmite meciul cel mai important”, a spus Cristian Niţulescu. Potrivit acestuia, în urma încheierii contractului cu Dolce Sport, cele 12 meciuri care nu vor fi transmise în direct de TVR ar fi trebuit să valoreze, la media plătită, 3,6 milioane de euro. „Cu toate acestea, TVR încasează doar 3 milioane de euro. Mai mult, în aceşti bani intră şi 100 de ore de la Jocurile Olimpice de vară, şi meciuri de la Campionatul Mondial din 2014”, a spus Niţulescu.

El a precizat că acest contract de sublicenţiere a fost semnat fără ca membrii Consiliului de Administraţie al TVR să-l fi văzut. „Doar preşedintele (fostul preşedinte al TVR, Alexandru Lăzescu, n.r.) l-a aprobat. Am cerut o anchetă, am trimis către preşedinte şi premier. Din punctul meu de vedere, e o treabă penală. Mi se pare jaf”, a susţinut Cristian Niţulescu.

Televiziunea Română are datorii acumulate – din 2005 până la sfârşitul lui 2011 – către bugetul de stat în valoare de 272.699.000 lei. Din cauza acestor datorii, pe 22 mai, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a blocat în totalitate conturile operaţionale ale Televiziunii Române.

În 12 iunie, Consiliul de Administraţie al TVR, în frunte cu Alexandru Lăzescu, a fost demis de Parlament, care a respins raportul de activitate al televiziunii pe anul 2011. În funcţia de director general interimar al TVR a fost numit Radu Călin Cristea.

CITEŞTE ŞI:

SCANDAL la TVR înaintea EURO 2012. Cătălin Tolontan acuză că meciurile s-au vândut în secret

De ce nu văd românii derby-urile de la EURO 2012: TVR a încasat 3 MILIOANE de euro de la Dolce

TVR interzice Dolce Sport să mai difuzeze meciuri de la Euro 2012

Romtelecom: Decizia TVR de a interzice difuzarea meciurilor este ABUZIVĂ

S-au înţeles! Meciurile de la EURO vor fi transmise şi de TVR şi de Dolce Sport

Tolo.ro: TVR a cedat către Dolce mai multe meciuri de la Euro 2012 decât prevedea contractul