SCANDALOS. Micul Hercule, antrenament în lanţuri VIDEO

Noi imagini scandaloase au apărut pe Internet cu băiatul din Olt supus de tată la antrenamente dure. Băiatul de opt ani, înfăşurat în lanţuri, trage după el un câine. Medicii susţin că din cauza exerciţiilor grele la care sunt supuşi, cei doi copii ai familiei Stroe nu s-au dezvoltat normal, informează România TV. DGASPC va sesiza Parchetul şi dacă se va constata infracţiunea tatălui, pe lângă sancţiunea penală bărbatul va fi decăzut şi din drepturile părinteşti.

16 mai 2013, 06:54
SCANDALOS. Micul Hercule, antrenament în lanţuri VIDEO

Imaginile care au fost postate miercuri pe Internet de tatăl lui Giuliano au fost filmate în sala de antrenament, din casa în care locuieşte băiatul.

În imagini acesta apare având înfăşurat în jurul gâtului şi al mâinilor un lanţ cu zale foarte mari. La celălalt capăt al lanţului este un câine pe care băiatul îl trage prin sala de antrenament. După ce face o adevărată demonstraţie şi încearcă chiar să imite atitudinea unui actor dintr-un film de acţiune, băiatul este pus de tatăl său să facă 17 tracţiuni extrem de grele pentru vârsta lui.

Cei doi micuţi ai familiei Stroe sunt de mult în atenţia asistenţilor sociali de la Protecţia Copilului Olt, însă până acum nu au fost luate măsuri concrete împotriva părinţilor.

Citeşte şi Micul Hercule este supus la noi CHINURI de tatăl său. Vezi ce exerciţii face acum Giuliano VIDEO

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) are dosarul pregătit pentru a depune o plângere împotriva familiei Stroe, respectiv împotriva capului familiei, dar nu are dosarul complet.

„Nu am depus plângerea până acum pentru că am aşteptat rezultatele de la C. I. Parhon cu privire la analizele care să arate că cei doi copii au stagnat din creştere. Parhon ne-a comunicat un rezultat, dar fără a ne indica diagnosticul şi terapia care se propune. Rezultatele au ajuns la familie care ar fi trebuit să ni le comunice până în 30 aprilie, dar nu le avem nici acum. Dosarul este deja făcut pentru a depune plângerea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina cu propunerea de a se cerceta infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului”, a spus Cristian Lungu, director general adjunct la DGASPC.

Dacă Parchetul constată că infracţiunea a fost săvârşită, tatăl copiilor riscă, pe lângă sancţiunea penală şi decăderea din drepturile părinteşti.

Tatăl copiilor consideră că face un bine copiilor săi prin antrenamentele dure la care îi supune. „Am discutat cu tatăl copiilor. El spune că vrea să îşi vadă copii vedete de televiziune şi că nu este diferenţă între antrenamentele copiilor săi şi ale celor de la lotul naţional de gimnastică. Am vorbit şi cu copii, sunt sociabili, comunicativi, sunt dezvoltaţi pe plan afectiv, dar nu şi pe plan fizic”, a amintit Cristian Lungu.