Scandal pentru expoziţia de la Antipa. Trupurile umane expuse, posibili prizonieri chinezi torturaţi

Scandal pe seama expoziţiei de trupuri umane de la Muzeul Antipa, care ar putea fi de fapt deţinuţi chinezi torturaţi şi executaţi în închisori. O asociaţie din România a trimis o scrisoare către conducerea muzeului, prin care invocă lipsa de etică a organizatorilor, dar şi intenţia unei afaceri profitabile. Biletele costă între 32 de lei şi 60 de lei şi s-au vândut ca pâinea caldă.

RomaniaTV.net
14 mart. 2013, 07:35
Scandal pentru expoziţia de la Antipa. Trupurile umane expuse, posibili prizonieri chinezi torturaţi

Expoziţia „The Human Body” va fi deschisă, la Muzeul Antipa, pe 22 martie, şi va putea fi vizitată până pe 30 iunie, zilnic, de marţi până duminică inclusiv, între orele 10.00 – 20.00.

Exponatele au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum: Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Într-o scrisoare deschisă adresată academicianului Dumitru Murariu, directorul general al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” din Capitală, şi semnată de Larisa Iftime, preşedintele Asociaţiei Provita Media, se invocă lipsa de etică a organizatorilor expoziţiei, dar şi intenţia unei „afaceri profitabile”, având în vedere preţurile biletelor, cuprinse între 32 de lei şi 60 de lei/ persoană, respectiv 85 de lei şi 135 de lei/ grup.

The New York Times, cât şi Daily Mail scriau în 2008, respectiv 2010, că trupurile umane expuse şi conservate prin tehnica plastinaţiei nu ar fi fost nerevendicate, ci că ar fi aparţinut, de fapt, unor prizonieri chinezi executaţi.

În finalul scrisorii deschise, autorii cer directorului Muzeului Antipa să decidă „blocarea acestui spectacol macabru şi degradant”.

Medicul David Nicholl, consultant al Birmingham City Hospital, a declarat pentru publicaţia britanică Daily Mail, în ianuarie 2010, că este „convins că trupurile umane – conservate prin plastinaţie – provin de la prizonieri chinezi executaţi sau de la victime ale torturilor”.

De asemenea, un articol publicat în 2008 în cotidianul The New York Times începe cu avertismentul „Fragmentele de trup uman pe care urmează să le vedeţi ar putea proveni de la prizonieri chinezi care au fost torturaţi şi executaţi”, făcându-se referire la un acord încheiat între Andrew M. Cuomo, procuror general al statului New York, şi cei care promovau expoziţia, care, în ciuda imensului succes la public, a stârnit şi în Statele Unite numeroase critici, mai ales din partea comisiilor de etică medicală şi a militanţilor pentru drepturile omului.

În contextul în care dilemele cu privire la originea exemplarelor expuse persistau, statul american s-a implicat la rândul său în această problemă. Cuomo a anunţat, astfel, că a încheiat o înţelegere cu Premier Exhibitions – cel mai mare organizator de expoziţii itinerante -, prin care „se pune capăt practicii folosite de Premier de a folosi în expoziţiile proprii trupuri ale căror origini nu sunt atestate prin documente oficiale”. Cuomo a declarat atunci că respectiva companie „a profitat din expunerea rămăşiţelor pământeşti ale unor indivizi care ar fi putut fi torturaţi şi executaţi în China”.

Potrivit publicaţiei americane, numărul fabricilor care produceau „mumii” pentru a fi expuse public a crescut din ce în ce mai mult în China.

Potrivit Mediafax, academicianul Dumitru Murariu a subliniat că Muzeul Antipa „nu s-a ocupat de procurarea şi conservarea exponatelor şi nici de realizarea expoziţiei”, instituţia pe care o conduce fiind „doar gazdă a uneia dintre cele mai mari expoziţii itinerante ale lumii”.

„Am fost contactat de mai multe persoane care au vizitat expoziţia în diferite locuri din lume şi care m-au întrebat de ce nu mă străduiesc să o aduc şi în România. Această expoziţie este un prilej extraordinar pentru cei care vor să ştie, să cunoască mai multe despre corpul uman”, a spus Dumitru Murariu.

În ceea priveşte lipsa de etică de care este acuzat muzeul, directorul acestuia a precizat că nu este vorba despre aşa ceva, expoziţia având un scop pur educativ. Acesta a respins şi acuzaţiile referitoare la intenţia ca, prin găzduirea acestei expoziţii, Muzeul Antipa să facă o „afacere profitabilă”.