Scandal într-un tramvai din Capitală. Controlorii, aproape LINŞAŢI pentru dezmăţul şefilor din RATB

Călătorii dintr-un tramvai s-au revoltat împotriva a trei angajaţi de la Regia de Transport Bucureşti care au vrut să amendeze două tinere pentru că nu şi-au validat cardurile de călătorie. Acestea au avut şi o explicaţie: aparatul de taxat nu funcţiona. Călătorii au început cu reproşuri la adresa cheltuielilor aberante făcute de şefii din RATB şi i-au "taxat" pe controlori pentru că aleargă după bani. 

16 apr. 2013, 13:30
Scandal într-un tramvai din Capitală. Controlorii, aproape LINŞAŢI pentru dezmăţul şefilor din RATB

Călătorii din tramvaiul care circulă pe linia 32 din Capitală s-au luat de controlorii care au vrut să amendeze două tinere. Fetele nu au putut să-şi valideze cardurile, deoarece aparatul de taxat nu funcţiona corect. Călătorii le-au reproşat controlorilor că şefii RATB şi-au luat stilouri Montblanc pe bani publici.

„Domne, de la momentul ăla în care fetele au vrut să tasteze…Am văzut cum aţi chemat imediat colegele, hai pe ele! Pe ele, grămadă. Dar ce, eu sunt prost? Am trăit degeaba pe pământul ăsta şi îmi creşte părul aşa, aiurea? Îşi iau salarii pe banii mei. Şi ăia şi-au luat numai Montblanc-uri de 500 de euro pe banii mei! Directorii voştri„, a reproşat un călător controlorilor.

Potrivit România TV, călătorii s-au enervat pe cele trei angajate ale RATB pentru că nu au vrut să înţeleagă că aparatul de taxat nu mergea. Mai mult, acestea au refuzat să se legitimeze.

„Numele, doamnă, cum vă cheamă? Doamnă, nu aşa, cum vă cheamă? Popescu, cum…trebuia să se vadă numărul de legitimaţie. Vă este jenă să vă daţi numele? Să spuneţi că mă numesc Popescu, Băsescu. Pe banii mei ai salariu. Vreau numărul de legitimaţie, vă rog, e dreptul meu. Eu v-am dat biletul”, a mai pus bărbatul.

Conflictul a luat sfârşit abia când tramvaiul a ajuns la capăt de linie.