SCANDAL înainte de meci. Suporterii Stelei şi Rapidului s-au bătut cu pietre pe străzile Capitalei

Aproximativ 40 de persoane s-au luat la bătaie duminică după-amiază, cu pietre, în zona unui bar din strada Ion Nedeleanu, aflată în zona 13 Septembrie a Bucureştiului. Oamenii erau suporteri ai formaţiilor Rapid şi Steaua, care se vor întâlni de la ora 20.30, în Liga I. În urma incidentelor, trei autoturisme au fost avariate.
Daniel Spătaru
14 apr. 2013, 14:11
SCANDAL înainte de meci. Suporterii Stelei şi Rapidului s-au bătut cu pietre pe străzile Capitalei

Mai mulţi suporteri ai formaţiilor Rapid şi Steaua au avut o altercaţie duminică după-amiază, cu câteva ore înaintea derby-ului de risc maxim programat de la 20.30 pe stadionul Giuleşti.

Cele două grupuri, compuse din aproximativ 40 de persoane, au aruncat cu pietre unul în celălalt, dar din fericire niciunul dintre cei implicaţi nu a fost rănit astfel încât să aibă nevoie de îngrijiri medicale. De altfel, până la sosirea poliţiei, bătaia se încheiase, iar oamenii legii au constatat că au fost avariate câteva maşini.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Capitalei, Georgian Enache, a declarat la România TV, pe marginea acestui eveniment: „A fost vorba de o altercaţie între un grup de aproximativ 40 de persoane, undeva pe strada Nedeleanu Ion, la un minibar se consuma alcool. Altercaţia s-a stins la fel de repede cum a început.

Nu au fost persoane rănite. La momentul la care colegii mei au ajuns acolo, în afară de urmele bătăii nu am mai văzut pe nimeni. În urma incidentului trei autoturisme parcate în zonă au fost avariate, cu geamurile sparte.

Este recunoscută rivalitatea dintre galeriile celor două echipe, Rapid şi Steaua. Din acest motiv au fost mobilizaţi peste 500 de jandarmi în zona stadionului, dar suporterii evită aeastă zonă şi iniţiază conflicte în zone mai îndepărtate de stadion pentru a-şi disputa rivalităţile„.

Meciul Rapid – Steaua, contând pentru etapa a 26-a a Ligii I, se dispută duminică, de la ora 20.30, pe stadionul Giuleşti. Înaintea acestei partide Steaua este liderul clasamentului, cu 63 de puncte, în timp ce Rapid se află pe locul 7, cu 37 de puncte.

Spynews
Ce se știe despre criminalul din Sibiu, tânărul care și-a ucis iubita de 21 de ani! Bărbatul consuma substanțe interzise
Bzi.ro
Carmen Harra a spus adevărul despre împăcarea dintre Anamaria Prodan și Laurenţiu Reghecampf! „Amândoi s-au blocat!”
Fanatik.ro
Stațiunea de pe litoralul românesc unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei. E adorată de români, iar bugetul e unul prietenos
Capital.ro
Ungurii ne dau clasă. Succes imens chiar în inima României. Ce au făcut în Transilvania
Playtech.ro
Vestea momentului despre Ion Iliescu! S-a anunţat direct, fără prea multe cuvinte. Era de aşteptat
DailyBusiness
Anunțul zilei! Ai 6 luni la dispoziție să soliciți mai mulți bani de la Guvern
Adevarul
Vârsta de pensionare se va modifica la fiecare 3 ani. Cum pot ieși femeile mai devreme la pensie
Spynews
Marius Elisei, absent total din viața fiicei sale! Ce spune Oana Roman despre relația dintre Isabela și tatăl ei / FOTO
Spynews
Anunț ANM! Cod galben de ceață densă în România. Care sunt județele afectate
Evz.ro
Dan Negru se agață de suferința lui Florin Piersic. Nu se obișnuiește cu anonimatul
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată impecabil la 66 de ani
wowbiz.ro
Mama tinerei moarte în accidentul de la Codăești a cedat! Aștepta să își vadă fiica în rochie de mireasă, dar Ionela s-a întors acasă în sicriu
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Playsport.ro
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
kanald.ro
Apar noi ajutoare pentru persoanele cu dizabilități: Ministrul Muncii „Pot fi construite de la zero servicii sociale care să susţină aproape 5.000 de persoane cu dizabilități să aibă un trai independent.”
Capital.ro
Obligatoriu pentru toți proprietarii de terenuri. Legea se aplică peste tot în România
StirileBZI
Începe „Litoralul pentru toţi” în 31 mai! Tarifele încep de la 35 de lei pe noapte
Prosport.ro
FOTO. I-a luat actriței din filmele pentru adulți un inel de logodnă de 1.000.000 de dolari și la câteva zile s-a despărțit de ea!
stirilekanald.ro
Breaking news despre Florin Piersic!
substantial.ro
Tradiții, obiceiuri și superstiții de Sfinții Împărați Constantin și Elena: Pomană pentru cei adormiți și ajutor pentru cei în nevoie
MediaFlux
DOCUMENTUL pentru RECALCULAREA PENSIEI! Trebuie COMPLETAT OBLIGATORIU
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'