Sârbu: Vom avea o clarificare în USL despre Stănişoară. Dacă vrea să vină şi Blejnar, PNL îl ia?

Ilie Sârbu, liderul senatorilor PSD, afirmă că social-democraţii sunt iritaţi "parţial" de înscrierea fostului lider PDL, Mihai Stănişoară, în PNL. "Îi luăm pe toţi în carul puterii? Dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate? Iarăşi cu iepuraşii pe care-i vom găsi prin grădina corupţiei?", a declarat, la RFI, Ilie Sârbu.

RomaniaTV.net
12 mart. 2013, 09:24
Sârbu: Vom avea o clarificare în USL despre Stănişoară. Dacă vrea să vină şi Blejnar, PNL îl ia?

Întrebat dacă există o iritare la PSD faţă de intrarea lui Mihai Stănişoară în PNL, Ilie Sârbu a răspuns: „Parţial, parţial. Unii dintre colegi pe bună dreptate sunt nemulţumiţi că acum lideri importanţi din PDL îşi caută loc, fiind noi la putere, în Partidul Naţional Liberal. PSD-ul a luat această decizie şi o respectă, chiar dacă pe alocuri, să spunem, în ţară, nu putem controla chiar toată situaţia, dar măcar la nivel central, când e vorba de lideri importanţi, am respectat această decizie de a nu le da şansa să fie mereu la putere. Ne-am confruntat cu ei, i-am criticat, i-am arătat cu degetul şi de-acum doar faptul că au trecut la noi nu mai au nici un fel de vină, au devenit imaculaţi, sunt persoane de o moralitate politică înaltă şi îi luăm pe toţi în carul puterii? Nu cred că e corect! Dar sigur, fiecare partid din alianţă are propria sa politică, ce poate să fie bună, poate să nu fie bună. Dânşii pot aprecia, nu cred că ne putem noi implica în deciziile interne ale PNL-ului”.

Senatorul PSD anunţă că „o discuţie vom avea pe această temă. Probabil, o clarificare, să ştim ce se întâmplă în viitor, dacă mai vor să vină oameni, domnul Duţă, de exemplu sau eu ştiu, domnul Blejnar sau alţi domni sau vor să treacă la PNL, PNL-ul îi va lua acum doar pentru că se află ei în Opoziţie şi ar da un mesaj pentru cei de la PDL?”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă PNL va continua politica uşilor deschise, Ilie Sârbu a răspuns: „Eu cred că nu va continua. Aţi văzut că de fiecare dată când noi am creat o problemă, trebuie să recunoaştem că au fost şi nemulţumiri din partea PNL-ului şi invers, lucrurile s-au clarificat, am stat de vorbă şi cred că se va găsi şi azi sau mâine, când ne vom întâlni, o decizie înţeleaptă, ca să putem să guvernăm şi să rezolvăm problemele pe care noi le-am criticat la cei care acum vin să pună umărul la putere, dar nu aşa, i-am criticat foarte aspru şi am şi spus că nu vom face ceea ce au făcut ei şi am spus că vom merge cu dreptatea până la capăt, că dacă-i aducem pe toţi la noi, cu cine mai facem dreptate? Iarăşi cu iepuraşii pe care-i vom găsi prin grădina corupţiei?”.

Liviu Dragnea a afirmat, pe 10 martie, că o apropiere a PNL de PDL poate pune probleme în cadrul USL, afirmând că PSD a luat decizia de a nu primi democrat-liberali în rândurile partidului. „Nu aş fi fericit dacă intrările pedeliştilor în PNL se vor înmulţi”, a declarat vicepremierul, duminică seară, la România TV.

Nu aş fi fericit dacă intrările pedeliştilor în PNL se vor înmulţi. Dacă aceste cazuri se înmulţesc există riscul să avem fisuri în judeţe în cadrul USL. Nu ne permitem să le spunem colegilor noştri pe cine să ia, sau pe cine nu se ia, dar trebuie să fim atenţi. O apropiere a PNL de PDL pune serios sub semnul întrebării funcţionarea USL. Trebuie să ne gândim serios dacă vrem să rupem USL, sau vrem să-l păstrăm. Cred că până la urmă nu vom ajunge acolo. Într-un judeţ unde un lider important PDL a fost ani de zile într-un scandal foarte mare, într-o luptă serioasă şi cu PNL şi cu PSD şi de a doua zi să intre în USL e o problemă şi dacă aceste cazuri se înmulţesc începem să avem probleme în judeţe şi atunci există riscul foarte mare să apară fisuri din judeţe. La Mehedinţi, am vorbit cu d-nul Duicu, care era foarte nervos după ce a intrat dnul Stănişoară”, a declarat Liviu Dragnea.

În replică, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că unitatea USL nu are de suferit prin venirea unor membri de la PDL la PNL şi că nimeni din PNL nu i-a criticat pe cei de la PSD pentru atitudinea cooperantă pe care o au avut-o faţă de preşedintele Traian Băsescu în campania electorală.