S-au descoperit cele mai vechi cuvinte din lume. Vezi care sunt şi când erau folosite

Cercetătorii au descoperit cele mai vechi cuvinte din lume, în număr de 23. Printre acestea se numără cuvintele mamă, vierme şi scuipat. Cercetătorii cred că vechimea acestor cuvinte este de aproximativ 15.000 de ani.

21 mai 2013, 10:47
S-au descoperit cele mai vechi cuvinte din lume. Vezi care sunt şi când erau folosite

Cuvintele se regăsesc într-un nou document PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences), iar cercetătorii spun că provin din şapte familii de limbi din Europa şi Asia, news.discovery.com.

Cele mai vechi 23 de cuvinte sunt: eu, tu, nu, noi, că, a face, cine, aceasta, ce, bărbat, voi, vechi, mână, a auzi, foc, negru, a trage, coajă/scoarţă, a pluti, cenuşă, vierme, a scuipa şi mamă.

Mark Pagel, de la University of Reading’s School of Biological Sciences şi colegii săi au studiat 200 de cuvinte comune în toate limbile europene şi asiatice, după care au stabilit care sună asemănător şi le-au comparat înţelesurile în diverse limbi.

Cercetătorii au determinat rădăcinele cuvintelor, rezultând astfel cele 23 de cuvinte.

„Rezultatele noastre arată o fidelitate remarcabilă în transmiterea unor cuvinte şi oferă o justificare pentru căutarea unor caracteristici a limbajului care ar putea fi păstrate pe deschideri mari de timp şi geografie”, informează echipa de cercetători.

Caracterul atemporal al celor 23 de cuvinte dezvăluie importanța lor pentru om peste milenii. Tehnologia face să apară noi cuvinte în vocabular, dar cenușă incendiu, scuipat, mame vechi, viermi sunt constante pentru omenire.