1EUR=4.4435 RON | Bucureşti 21 º

S-a vândut primul bilet pentru prima călătorie turistică spre Lună, programată în 2017

Pentru prima dată, doi turişti vor putea survola Luna în 2017 a anunţat societatea americană Space Adventures, care organizează călătorii spaţiale turistice cu navete ruseşti Soyuz, scrie agerpres.ro.

Comenteaza
Prima călătorie turistică spre Lună este programată în 2017
Prima călătorie turistică spre Lună este programată în 2017
Foto: astroclick.wordpress.com

"Intenţionăm să lansăm o navetă înainte de a 50-a aniversare a programului Apollo. După părerea mea, programul Apollo a demarat în februarie 1967, luna prevăzută pentru lansarea lui Apollo-1. Prin urmare, a 50-a aniversare va fi marcată în februarie 2017", a precizat Eric Anderson, preşedintele Space Adventures.

Turiştii vor zbura cu o navetă Soyuz-TMA, care are în componenţă un modul locuibil suplimentar. Societatea americană a anunţat că unul dintre cele două bilete a fost deja vândut, dar se pare că şi cel de-al doilea este în curs de a fi vândut.

"Faptul că două persoane sunt gata să dea fiecare aproape 150 de milioane de dolari pentru a survola Luna va avea consecinţe importante asupra ansamblului pieţei. Acest lucru confirmă existenţa unei pieţe a zborurilor spaţiale private şi arată că numărul persoanelor care vor dori să zboare în spaţiu va creşte odată cu scăderea preţurilor zborurilor orbitale şi suborbitale", a adăugat Eric Anderson.

Turiştii care vor survola Luna, vor fi pregătiţi în Centrul rus de formare a cosmonauţilor, a precizat directorul Centrului, Serghei Krikalev.

de ultima ora pe RTV.NET
Jurnalul.ro
0
Comentarii



sau conectează-te prin Facebook
Notă: Poţi să adaugi la comentariu fotografia ta sau o imagine care te reprezintă. Nu trebuie decât să te înregistrezi!
comentariu nou
Acelasi subiect pe RTV.NET
Abonare Newsletter »
Cine va rămâne la cârma telecomului românesc într-un an critic? Laurenţiu Matache
Miercuri, 09 Mai 2012 13:24
Basescu, motive de bucurie sau de tristete? Lidia Mitchievici
Marţi, 08 Mai 2012 18:38
HOROSCOP AZI
17 Mai 2012
Cele mai citite ştiri
  • 3h
  • 24h
  • 7z
  • 31z