Rosen Plevneliev: Bulgaria şi România sunt ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale ţărilor UE

Bulgaria şi România sunt folosite mereu, din nefericire, drept o scuză convenabilă pentru problemele interne ale partenerilor europeni, a declarat preşedintele bulgar Rosen Plevneliev, într-un interviu acordat revistei germane Focus, citată de Novinite.com.

23 mart. 2013, 09:03
Rosen Plevneliev: Bulgaria şi România sunt ţapi ispăşitori pentru problemele interne ale ţărilor UE

Într-un interviu acordat revistei germane Focus, preşedintele bulgar, Rosen Plevneliev, a afirmat că, „din păcate, Bulgaria şi România sunt folosite mereu ca o scuză comodă pentru problemele interne ale celorlalţi parteneri europeni„.

Şeful statului bulgar s-a referit astfel la chestiunea bulgarilor şi românilor despre care britanicii au făcut o adevărată propagandă mediatică negativă, spunând că, începând din ianuarie 2014, când se vor elimina restrictricţiile pe piaţa muncii pentru cetăţenii celor două ţări, aceştia vor „invada” Marea Britanie. Presa din regatul britanic s-a referit în special la romii din Bulgaria şi România. „Inspirate” de Marea Britanie, şi alte ţări, între care Franţa şi Germania, au formulat şi ele critici legate de aceeaşi chestiune.

Plevneliev susţine că trebuie analizate date contrete înainte de lansarea unor astfel de acuzaţii.”Dintre cei 20.000 de romi români şi bulgari care s-ar fi mutat în Franţa, doar 600 sunt din Bulgaria şi doar 80 dintre ei stau în Franţa ilegal”, a declarat preşedintele bulgar.

El recunoaşte că există o problemă cu romii, dar subliniază că aceasta trebuie definită foarte clar. „Bulgaria nu are milioane de romi, numărul lor exact este de 300.000. Ei reprezintă mai puţin de 5% din populaţie„, subliniază el.

Comentând amânarea, din nou, a aderării Bulgariei la Schengen, el cere o recunoaştere a eforturilor ţării sale de a păzi graniţele externe ale UE, spunând că Bulgaria a investit în total 100 de milioane de euro în acest domeniu şi că graniţa sa este sigură. „Sunt doar 200 de intrări ilegale pe an pe la graniţa bulgaro-turcă”, în timp ce în Italia şi Grecia numărul depăşeşte 20.000″, adaugă el.