Panait Istrati spunea despre Bărăgan că este locul în care poţi „să te afli singur cu Dumnezeul tău” şi îl descria ca fiind „ţinutul pe care Creatorul l-a hărăzit Munteniei, pentru ca românul să poată visa în voie”. Astăzi, câmpia Bărăganului este un important sector agricol, după ce în secolul al XIX-lea a fost transformată în teren arabil. Până atunci, ciobanii veneau aici cu oile la păscut, însă, în vremurile de demult, câmpia a fost un important culoar de trecere pentru popoarele migratoare care traversau pământurile României de azi.

Tot din acele vremuri îşi trag izvorul şi numeroase legende despre comori ce ar fi ascunse sub solul roditor al câmpiei, deoarece se spune că acolo sunt îngropate de secole importante comori păzite de blesteme care nu iartă pe nimeni. Locurile unde sunt îngropate comorile sunt secrete, iar duhurile care le protejează se transformă, spune povestea, în flăcări albastre care „dansează” uneori deasupra câmpurilor.

Alte Articole

De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit ...

Mihai Voropchievici, despre cele 12 tehnici pentru controlul ...

Jurnalistă amenințată, după ce a vorbit depsre moartea lui ...

CITEŞTE ŞI:ROMÂNIA MISTICĂ: Descoperă blestemul mireselor moarte

Oricine a mers spre Litoral pe drumul vechi ştie localitatea Dor Mărunt, aflată între Lehliu şi Călăraşi. Satul era renumit prin faptul că avea cea mai mare herghelie de cai de rasă din Bărăgan, însă puţini ştiu că în zonă se spune că ar fi îngropate mai multe comori încă din vremurile când pe aici treceau popoarele migratoare. De-a lungul anilor, câteva au fost descoperite de oameni, însă nimeni nu s-a putut bucura de ele, deoarece au atras blesteme crunte.

Comoara lui Prepeliţă şi fântâna blestemată

Una dintre cele mai vechi legede privind blestemul comorilor din Bărăgan datează de la începutul secolului al XX-lea. Prin partea locului se spune că, undeva după al doilea război mondial, un ţăran ar fi găsit, în timp ce ara, un ulcior de fier cu bani de aur, turceşti. Bucuros de norocul care a dat peste el, dar cunoscând legende din bătrâni care spuneau că fiecare comoară are un duh protector, săteanul, pe numele său Gheorghe Prepeliţă, a ridicat în sat o fântână de piatră. Numai că ofranda sa nu a fost primită de duhul comorii, iar la câteva luni după aceea, soţia lui s-a aruncat în fântână şi s-a înecat.

Povestea nu consemnează niciun motiv pentru care femeia şi-ar fi pus capăt zilelor, dar nici nu se termină aici. Pentru că, spun oamenii din zonă, la câteva săptămâni după moartea ei şi ginerele bărbatului a avut aceeaşi soartă, iar după încă un an şi fiica lui a murit la aceeaşi fântână, de care şi-a agăţat ştreangul în care s-a spânzurat.

CITEŞTE ŞI: ROMÂNIA MISTICĂ. Povestea uriaşilor, între mit popular şi secret de stat

De teama blestemului, fântâna a fost astupată de săteni, însă în timp pe acel loc s-a format o nouă adâncitură, de parcă pământul s-ar căsca aşteptând să îşi ia din nou tributul.

Comoara lui Pintecan. Biserica Nouă

Un ţăran pe nume Pintecan a găsit şi el un ulcior cu galbeni, la rădăcina unui nuc. Bucuros nevoie mare, bărbatul a luat comoara acasă, dar noaptea, prin vis, a auzit o voce care îi cerea să ridice o biserică în locul în care a găsit banii de aur şi îl ameninţa că în caz contrar va fi urmărit de blestem. Omul a ignorat visul cel straniu şi a început să folosească banii. A cumpărat oi şi a început să facă negoţ cu brânză, iar cum toate afacerile îi mergeau strună, bărbatul nici nu se mai gândea la blestemul comorii.

Nenorocirea l-a lovit, însă, când se aştepta mai puţin. După o vreme în care s-a bucurat din plin de beneficiile avute de pe urma aurului, bărbatul şi-a găsit fiul mort în pătuţ; avea doar doi ani şi se spânzurase singur de gratiile pătuţului. În noaptea ce a urmat, omul a avut din nou visul cel straniu în care vocea misterioasă îi spunea să clădească o biserică pe locul unde i s-a arătat comoara, pentru că altfel îl aşteaptă numai nenorociri. Imediat ce s-a trezit, bărbatul a început să se gândească la ctitorie, iar după ce şi-a înmormântat creştineşte fiul a ridicat lăcaşul sfânt. Se întâmpla în 1939, iar Biserica Nouă există şi azi în Dor Mărunt, iar în interior se află o frescă pe care sunt pictaţi Constantin Pintecan, soţia lui şi un băieţel spânzurat.

CITEŞTE ŞI:ROMÂNIA MISTICĂ. Ielele, făpturi răpitoare sau genii malefice

O altă întâmplare care confirmă că oricine găseşte o comoară în Bărăgan numai norocos nu se poate considera datează din vremea comunismului. Atunci, un ţăran despre care se spune că a văzut focurile albastre dansând în puterea nopţii deasupra câmpului, a găsit mai mulţi bani de aur, împreună cu fiul său. După ce au săpat în locul în care văzuseră focurile vii şi au găsit aurul, cei doi au lăsat acolo ca semn o movilă de pământ; de acolo şi numele locului, La Movila.

Fie din mărinimie, fie pentru a nu-şi atrage blesteme, el a împărţit comoara cu consătenii, dar la scurt timp s-a trezit cu Miliţia pe cap şi toate monedele au fost confiscate.

Misterul pădurii Călugăreasca

Pe vremuri, satul Dor Mărunt era mărginit de păduri, una de stejari spre Călăraşi şi alta de nuci şi duzi spre Bucureşti. Cea de-a doua era locuită de călugări, dar şi de jivine şi se întindea până unde este astăzi Biserica Nouă.

Mănăstirea în care locuiau pe vremuri călugării, de la care se trage şi numele pădurii, a dispărut ca şi cum n-ar fi fost, singura mărturie care mai vorbeşte astăzi despre ea fiind o cruce mare, albă, aflată printre pomi. În această pădure se spune că nu bate niciodată vântul, iar liniştea este de-a dreptul asurzitoare, iar legenda ei se trage din vremea războaielor cu turcii.

CITEŞTE ŞI: ROMÂNIA MISTICĂ. Pădurea Baciu, Triunghiul Bermudelor din România FOTO&VIDEO

Aici, spun oamenii, era un schit de călugări, care au fost însă ucişi de turci, iar locul a fost făcut una cu pământul de păgâni. Ultimul călugăr ucis de armata turcească a aruncat asupra lor un blestem greu. Aşa se face că, după moarte, spiritele celor care şi-au mânjit mâinile cu sângele călugărilor s-au întors în desişurile de la Călugăreasca, de unde nu au mai găsit în veci ieşirea.

La marginea pădurii sunt, de asemenea, o mulţime de cruci, despre care legenda locului spune că stau de strajă pentru ca spiritele păgânilor său nu poată ieşi. Lumea se ferea să intre în desişurile din Călugăreasca de teama blestemelor, iar singurul loc sigur din pădure era, se spune, crucea cea mare şi albă, pe care stă scris anul 1831 şi care îi protejează pe cei care se roagă lângă ea atunci când îi prinde noaptea în crâng.

CITEŞTE ŞI: ROMÂNIA MISTICĂ. Enigmele Bucegilor: de la „Gura de Rai”, la tunelurile secrete