În România, la fiecare 30 de secunde, o femeie este bătută. Violenţa în familie ucide o femeie o dată la trei zile. 12.000 de românce au căzut victime ale violenţei fizice, în anul 2010, iar 99 au murit. Peste 70 la sută dintre ele sunt victime ale violenţei domestice, dar 75 la sută dintre cazurile de violenţă conjugală nu sunt raportate.

„Din primul an de căsnicie a venit acea palmă, am acceptat-o, am zis că poate aşa o fi în căsnicie. Pentru că atunci nu ştiam că după o palmă vine alta şi apoi cinci-şase. Îmi dădea câte un pumn, de mă umplea borşul. Am fost tăiată şi cu securea. Mi-a dat întâi cu muchia şi apoi cu tăişul. Nu puteam să mă apăr, pentru că mă luă prin surprindere. Să vezi că omul pe care îl iubeşti te loveşte cu o furie… M-am uitat în ochii lui şi am văzut furie, ură…

Alte Articole

Adriana Iliescu își obligă fiica să țină post în Săptămâna ...

Drama unei femei din Mureș. Sorina, mamă a trei îngeri de ...

Rețeta lui Liviu Dragnea de pască fără aluat. ”M-au rugat ...

Aceste administrări de autoritate erau în faţa copiilor. Mă durea cel mai mult. Bătaia pe care o mâncam eu o mâncau şi ei. Mi-a fost milă, ruşine de ceea ce le-a făcut, pentru că nu vor uita niciodată. Atunci trebuia să pun punct. Nu am făcut treba asta fiindcă de fiecare dată mă tot întrebam ce or să zică cei din jur. Este o problemă de mentalitate, pentru că este foarte ruşinos ca o femeie să nu poată să ţină un bărbat lângă ea”, povesteşte una dintre victime.

Sunt diferite. Chipuri diferite, ochi diferiţi, feţe fără zâmbet. Ochi amari. Au însă aceeşi poveste de viaţă. Vieţi diferite, cu un refren similar. Poveşti cutremurătoare, dureroase la fel ca şi rănile lor. De teamă, de ruşine sau din neputinţă au acceptat, ani întregi, să fie umilite de partenerii de viaţă. Într-un final au ales să spună stop… fiecare în felul ei. Acela a fost momentul în care li s-au schimbat destinele.

Valentina are 76 de ani. Este istovită de muncă şi greutăţi , dar cel mai mult o dor rănile pe care le poartă în suflet. Bărbatul alături de care şi-a petrecut trei sferturi din viaţă i-a adâncit zilnic rănile. Şi exterioare şi interioare.

„Şi am îndurat aşa bătută, chinuită, când cu ghioaga, când cu cuţitul, când cu furca… Când venea seară acasă, dacă găsea mâncare pe plită punea cenuşă în mâncare şi rămâneau copiii nemâncaţi. Azi aşa, mâine aşa, mă fugărea cu cuţitul, scăpam pe la nişte cumnate de-ale mele. Când mă duceam la biserică zicea că mă culc cu popa… Nici la biserică nu m-am mai dus 5-6 ani„, povesteşte Valentina.

„Este o chestiune de mentalitate care nu are corespondenţă în realitate. Este un sistem cultural în care ele aşa au fost crescute, femeia să se supună barbatului. De aceea este foarte greu să se rupă, pentru că este o mentalitate şi un oprobiu social”, susţin psihologii.

În continuare, povestea Valentinei este cutremurătoare: „Era pe 30 martie. M-am dus în grădină şi am aprins nişte beţe de floarea soarelui. El era în picioare în bucutarie când am intrat. Mi-a dat cu uşa în cap şi zic „ce ai mă, ai înebunit iar?”. Mi-a mai tras o dată. Ei, şi mi-a mai tras o dată şi a pus mâna şi pe băţ. M-a atins şi cu bătul. Şi s-a culcat, parcă-l văd pe pat. Şi eu m-am gândit de ce să nu pun mână pe cuţit… Şi am făcut istoria… L-am lovit în gât de vreo două ori, nu mai ţin minte. Nici eu aproape nu-mi dau seama cum de am avut curajul ăsta, nu-mi dau seama. Eu când tăiam câte o păsare nu puteam, nu-mi dau seama cum de s-a întâmplat asta„.

O altă deţinută de la penitenciarul Târgşor, Smaranda, desenează încercând să uite unde se află. Nu va uita însă niciodată de ce a ajuns aici. „Era soţul meu şi era iubirea vieţii mele. Până la urmă s-a ajuns la violenţă împotriva copiilor, atât verbală cât şi fizică. A atentat la fetiţă, după ce a citit un articol în ziar că taţii nemţi ar dezvirgina propriile fiice. Înainte îl prinsesem într-o relaţie cu un bărbat. Şi pe aceea o clasasem. Am tratat povestea asta ca pe o poveste, nu-mi imaginam că poate să ajungă o realitate în mintea lui şi am clasat-o ca pe orice dosar şi am continuat să greşesc.

Într-o zi m-am pus să mă odihnesc şi m-am trezit într-o gălăgie teribilă. Se certa cu fata. Ea a spus ceva urât, el a plesnit-o şi treaba asta pe mine m-a scos din sărite. I-am spus „în mine dai ca într-un sac de box dar cu copilul ce ai?”. A venit după mine, m-am ferit cât m-am ferit, şi pe urmă  m-am dus din bucătărie spre el cu ideea de a-i spune „ori taci ori pleci dar lasă-mă în pace”. Am plecat din bucătărie cu cuţitul în mână, dar nu cu intenţia de a-l omorî. Nici prin cap nu-mi trecea aşa ceva. El s-a speriat, a luat scaunul să mă lovescă, dar a alunecat direct în cuţit. A fost instantaneu, hemoragie internă… Şi asta a fost tot şi am rămas eu arestată, doi copii minori cu un mort în casă, care era tatăl lor„.

Sunt şi femei care nu mai pot vorbi despre chinurile îndurate. Pentru că şi vorbele lor au fost lovite, cu timpul, de călăii lor. Ei, însă, pot. Dorel Buzatu are 53 de ani, iar în urmă cu opt ani şi-a omorât în bătaie soţia. „M-am supărat şi am dat în ea cu pumnii, cu picioarele. Când a căzut jos am continuat să dau în ea cu pumnii şi picioarele. Eram supărat. Mi-a cerut un pahar de apă după ce am bătut-o, i-am dat şi am lăsat-o acolo nu am ştiut că o să fie atât de rău. Dimineaţă când m-am trezit m-am dus în cameră, ea deja decedase. . Copiii erau în altă cameră. Copilul de şase luni, după câte am înţeles, e luat la un asistent maternal nu pot să spun exact ce s-a întâmplat cu el. Nu mai ştiu nimic de cinci ani. Eu am plătit cel mai mult, mi-am pierdut familia, am stat aici 8 ani. A piedut şi ea… Nu trebuia să se întâmple aşa ceva„.

Luni, 5 martie, o căsnicie cândva fericită s a încheiat cu un măcel în Capitală. Orbit de gelozie, un angajat al ministerului de interne, a transformat un salon de coafură în poligon de tragere. Bărbatul a dat buzna în coaforul în care lucra soţia şi orbit de furie a deschis focul. A ucis o pe aceasta, pe casieră şi a rănit alte şase persoane aflate în coafor. Tragicul final vine după ani buni în care femeia a fost bătută şi ameninţată de soţ.

Pe 1 martie anul acesta femeia a depus o plângere la poliţie împotriva soţului. „Trăiesc o adevărată teroare care nu se mai sfârşeşte. Deşi l-am rugat şi l-am implorat să înceteze, Sănătatea mea se deteriorează pe zi ce trece. Plâng adesea, nu mai am poftă de mâncare, am coşmaruri şi îmi este teamă„, scria femeia. Au trecut cinci zile până ca autorităţile să-i audă strigătul de ajutor şi angajatul MAI să fie chemat la secţie pentru a da o declaraţie. În ziua a cincea femeia şi-a găsit sfârşitul terifiant.