România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană

Datele Eurostat arată că la nivelul întregii Uniuni Europene, inflaţia este în creştere, dar ţara noastră este pe primul loc cu 4,4% inflaţie pe luna mai, informează România TV.

14 iun. 2013, 15:02
România are cea mai mare inflaţie din Uniunea Europeană

România este urmată de către Estonia-3,6% şi Olanda-3,1%. La polul opus, se află Grecia cu o deflaţie de 0,3%, urmată îndeaproape de Letonia, în care nivelul deflaţiei este de 0,2%. Podiumul este completat de Cipru, stat cu o inflaţie de numai 0,2%.

La nivelul lunii mai, inflaţia anuală din Uniunea Europeană era de 1,6%, în creştere cu 0,2% faţă de nivelul calculat în aprilie. Faţă de luna precedentă, rata anuală a inflaţiei a crescut în 16 state membre din UE, a scăzut în 4 ţări şi a rămas la acelaşi nivel în alte şase.

Prezent în studioul România TV, ministrul bugetului, Liviu Voinea, a arătat că prezenţa României în vârful clasamentului inflaţiei din Uniunea Europeană nu este neapărat o veste proastă. „Procentul de 4,4% este mai mic decât cel de acum câteva luni. Are şi o parte bună pentru că asta înseamnă că în România se şi consumă”, a declarat Voinea, precizând că deflaţia din Grecia este expresia unei scăderi severe a consumului, în urma recesiunii economice.

„Este un trend descrescător şi nu sunt motive de îngrijorare faţă de anul trecut”, a mai spus Voinea referindu-se la inflaţia din România.