România a stins lumina. Minim istoric la consumul de energie, în minivacanţa de Paşte

În minivacanţa de Paşte s-a ajuns la un minim istoric la consumul de energie electrică. Una dintre explicaţii - românii au început să fie mai economi ca să plătească mai puţin pentru curent. Numai în acest an, energia electrică s-a scumpit cu 10 procente şi urmează noi majorări ale tarifelor.

12 mai 2013, 11:02
România a stins lumina. Minim istoric la consumul de energie, în minivacanţa de Paşte

După scumpiri repetate, românii au început să stingă lumina şi să oprească electrocasnicele din casă pentru a face economii. În luna iulie ne aşteptăm la noi scumpiri, aşa că mulţi dintre români vor rămâne cu lumina stinsă.

Potrivit România TV, în minivacanţa de Paşte s-a ajuns la un minim istoric la consumul de energie electrică în ţara noastră. Astfel, media zilnică a fost de 3.700 MWh, la jumătate faţă de media obişnuită a acestei perioade.

Tendinţa de scădere a consumului de energie electrică îi îngrijorează pe responsabilii din energie, deoarece la un consum prea mic, unii producători de curent electric ar putea fi pur şi simplu deconectaţi. Aşa s-a întâmplat cu marile termcentrale pe cărbune, care au întrerupt producţia şi au trimis angajaţii în concediu forţat.