Roberta Anastase s-a căsătorit duminică: Elena Udrea şi Elena Băsescu, printre invitaţi

Nuntă cu nume grele: Elena Băsescu şi Elena Udrea şi-au anunţat prezenţa la căsătoria Robertei Anastase. Marele absent este preşedintele Traian Băsescu. Evenimentul a început la ora 18, la Palatul Ştirbey.

30 iun. 2013, 11:34
Roberta Anastase s-a căsătorit duminică: Elena Udrea şi Elena Băsescu, printre invitaţi

Duminică are loc cea mai importantă nuntă a anului din lumea politică: Roberta Anastase îmbracă rochia de mireasă. Fosta preşedintă a Camerei Deputaţilor s-a cununat religios cu omul de afaceri Victor Farca, după 15 ani de relaţie. Cei doi au avut vineri cununia civilă.

Circa 400 de persoane sunt invitate la eveniment. Printre cei care au confirmat prezenţa sunt lideri importanţi din PDL, precum Elena Udrea şi Elena Băsescu. Preşedintele Traian Băsescu nu participă, însă, la eveniment.

Roberta Anastase a ales că combine tradiţionalul cu modernul la nunta sa.

„Am încercat să respectăm toate tradiţiile, să ţinem cont de lucrurile care ţin de tradiţie, dar toate legate de momentul religios, după care nu mergem în sensul tradiţional la nuntă, ci va fi o petrecere, îi spunem noi, după”, a declarat Roberta pentru România TV.

Deşi este alături de bărbatul ei de 15 ani, nunta de duminică este un moment de mare emoţie pentru fosta Miss România.

„Aş putea spune că tensiunea creşte, emoţiile deja nu ni le mai putem stăpâni”, a mai spus politicianul.

Roberta Anastase a ales pentru nuntă un meniu simplu şi uşor.

Este un meniu fresh, de 40 de grade, cum sunt afară, care sper să nu fie un meniu greu. Nu am sarmale, ştiu că e o întrebare clasică….nu, din acelaşi motiv”, a mai spus Roberta Anastase.