Trăşculescu, la şedinţa Comisiei juridice care discută ridicarea imunităţii: Sunt nevinovat

Deputaţii din Comisia Juridică decid astăzi dacă aprobă ridicarea imunităţii lui Alin Trăşculescu, cercetat pentru trafic de influenţă. Cererea Parchetului urmează să ajungă marţi în plenul Camerei Deputaţilor. La şedinţa Comisiei i-au parte şi deputatul Alin Trăşculescu şi avocatul lui.

RomaniaTV.net
16 nov. 2012, 12:35

UPDATE 15:28 Alin Trăşculescu a ajuns la Parlament pentru a-şi pleda cauza în faţa deputaţilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Trăşculescu a venit însoţit de avocat şi a declarat înainte de a intra în sala de şedinţă că este nevinovat. Dezbaterile au loc cu uşile închise.

Şedinţa Comisiei era programtată pentru ora 13.00, dar a fost amânată până la 15.30, motivul oficial fiind necesitatea ca membrii Comisiei să studieze dosarul mai mult timp.

Conform deputatului liberal Alina Gorghiu, posibilitatea ca membrii Comisiei Juridice a Camerei să amâne pentru altă zi luarea unei decizii în privinţa lui Trăşculescu este exclusă.

„Fiecare coleg de la noi ar trebui să citească nişte hârtii pentru a se pronunţa. Astăzi se va lua sigur decizia. Dacă nu va cere nimeni din partea unui avocat sau a sa personal, azi se va da un vot pentru raport care va fi favorabil pentru solicitarea Parchetului şi marţi vom avea pe ordinea de zi a plenului acest subiect. Eu cred că va fi cvorum”, a precizat Gorghiu la România TV.

Un punct de vedere similar a venit şi din partea ARD. Întrebat cum comentează faptul că începerea şedinţei Comisiei Juridice a fost tergiversată, purtătorul de cuvânt al alianţei, Traian Radu Ungureanu a răspuns că parlamentarii vor ajunge la întâlnire. „Sunt convins că sunt pe drum”, a spus Traian Ungureanu, fără a acorda alte precizări.

Nu toţi parlamentarii au dat dovadă de faptul că vor să tranşeze rapid problema imunităţii lui Trăşculescu. În şedinţa de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, PDL a susţinut mai puternic decât liberalii sau social-democraţii necesitatea luării unei decizii cât mai repede cu putinţă. În timp ce liderul de grup al PDL, Mircea Toader a solicitat tranşarea problemei, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea a exprimat anumite îndoieli, motivând faptul că parlamentarii se află în teritoriu pentru campania electorală. În sprijinul lui Zgonea a sărit şi liberala Alina Gorghiu care a făcut apel la faptul că este nevoie de mai mult timp pentru studierea cazului.

Stenograma BP al Camerei Deputaţilor

Mircea Toader: „Să fie mai rapid pentru că tot suntem într-o perioadă dificilă. Cu cât putem să comprimăm… Părerea mea este: în primul rând, să acceptăm ideea ca fiecare grup să comunice parlamentarilor săi despre această solicitare; în al doilea rând, comisia cât poate de repede să facă raportul şi, dacă putem să închidem luni totul, ar fi bine. Dacă mai stăm încă o săptămână, s-ar putea să avem o mare surpriză – să nu avem cvorum şi, atunci, dă şi mai rău”.

Valeriu Zgonea: „Vă daţi seama ce efort vom face fiindcă toată lumea este în colegiu. Eu am avut o discuţie cu majoritatea colegilor mei – este campanie şi toată lumea este preocupată; adică nici unul nu ştie 100% că va câştiga. Astfel, toţi sunt pregătiţi mai mult ca niciodată; îi văd mai angajaţi decât în 2008. Este şi o perioadă unică în istoria României – de campanie spre sfârşitul lunii noiembrie pentru alegeri în decembrie, şi nu ştiu cum reacţionează şi, atunci, oamenii spun: acum este vremea cât de cât frumoasă şi putem să dăm şi noi materiale, să umblăm din casă în casă. Dar aceasta este o altă chestiune”.

Alina Gorghiu: Eu spun să luaţi în calcul şi următorul lucru: că la Comisia juridică, conform Regulamentului, omul poate să ceară termen ca să analizeze dosarul, să studieze dosarul şi să vină să-şi prezinte apărarea. Gândiţi-vă că în cazul Ridzi am dat opt luni de termene ca să vină şi să analizeze dosarul. Adică în cazul acesta nu dăm nici o zi, iar pentru cazul Ridzi am dat cu lunile! Regulamentul spune că eşti obligat să îl inviţi să îl asculţi, să îşi prezinte apărarea. Măcar odată să îi dai omului dreptul acesta!

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a cerut, marţi, Ministerului Justiţiei să solicite Parlamentului arestarea deputatului Alin Trăşculescu, sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi fals.

„Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a înaintat ministrului Justiţiei solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Camera Deputaţilor pentru a cere, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constituţia României, art. 24 din Legea 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor şi art. 193 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, încuviinţarea arestării deputatului Trăşculescu Alin Silviu, inculpat în dosarul nr. 336/P/2012, în sarcina căruia au fost reţinute următoarele infracţiuni: trafic de influență, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, se arată într-un comunicat al DNA.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Alin Silviu Trăşculescu, deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic, pentru trafic de influenţă, instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi Marian Valeriu Calotă, asociat și administrator al SC MARYNA EXCLUSIV SRL, pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată (cinci acte materiale), şantaj comis în legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă şi spălare a banilor, cunoscând că aceştia provin din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată (patru acte materiale).

Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, inculpatul Alin Trăşculescu, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea a unui partid politic, ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale (denunțător în cauză), iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro. Banii au fost pretinşi cu ajutorul inculpatului Marian Valeriu Calotă care l-ar fi constrâns prin ameninţare pe denunţător să remită lui Trăşculescu sumele solicitate.

Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu ar fi lăsat să se creadă că are influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI) şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor unei societăţi comerciale, pentru a-i determina să deruleze o relaţie contractuală cu firma administrată de denunţător.

Din banii pretinşi, Trăşculescu ar fi primit, prin intermediul lui Calotă, în mai multe tranşe, suma totală de 464.000 lei. În 6 noiembrie 2012, în scopul obţinerii unor foloase materiale, Trăşculescu l-ar fi determinat pe Calotă să încheie în fals un contract, având ca obiect o operaţiune comercială fictivă între firma denunţătorului şi SC MARYNA EXCLUSIV SRL. Ca urmare, firma denunţătorului a transferat în contul SC MARYNA EXCLUSIV SRL suma de 1.100.000 lei, bani care au fost reintroduşi în circuitul civil.

În 10 noiembrie 2012, Calotă a primit de la denunţător suma de 50.000 lei, pentru a fi remisă lui Trăşculescu, la cererea acestuia, susţin anchetatorii DNA. Cu această ocazie, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 noiembrie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore.

Având în vedere calitatea sa de deputat în Parlamentul României, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. 3 din Constituţie României, DNA l-a încunoştiinţat pe ministrul Justiţiei cu privire la efectuarea percheziţiei şi reţinerii inculpatului Alin Trăşculescu.

Luni, 12 noiembrie 2012, Înalta Curte de casaţie şi Justiţie a dispus faţă de inculpatul Marian Valeriu Calotă arestarea preventivă pe un termen de 29 de zile.